ALBASTRU DE LEFKADA (17-20 septembrie)
Am învățat să apreciem
plajele cu pietre, care ne plac uneori mai mult decât cele cu nisip. Ne-au
plăcut fețele de masă din hârtie de la taverne, cu harta insulei pe care sunt
marcate cele mai importante obiective turistice. Și eventual cu o urare de bun
venit.
Vacanța noastră a numărat două
zile pline în Lefkada (3 nopți) și 6 zile pline (7 nopți) în Kefalonia. Plus
vreo 4 zile pe drum – una la dus, una pentru transferul între insule și două la
întoarcere. Am fost împreună cu Ioana și Bogdan, prietenii de la Maxi Tourism,
care s-au ocupat de rezervări. Ne-a plăcut mult Grecia la final de septembrie,
căci este mai ieftin, mai răcoare, mai putina lume pe plaje, iar drumurile sunt
mai libere.
Pornim din București miercuri cu noaptea în cap. Podul peste Dunăre de la
Giurgiu s-a ieftinit, însă tot nu merită cei 13 lei cât costă acum (față de 2
euro cât ne cer bulgarii la întoarcere) la cât de prost este carosabilul pe
jumătatea românească. Peste tot în Bulgaria motorina este mai ieftină decât la
noi și se poate plăti cu cardul fără probleme. De această dată vama din Makaza
a fost superficială și rapidă, așa cum ar trebui să fie întotdeauna. La fel ca
în urmă cu doi ani, când vizitaserăm Zakynthos, mergem pe autostrada Egnatia
Odos, care pornește din portul Igoumenitsa (în vest) și ajunge până la granița
cu Turcia. Finalizată în urmă cu câțiva ani și botezată după Via Egnatia,
drumul antic roman ce lega Roma de Constantinopol, autostrada traversează munții
prin intermediul a zeci de poduri, viaducte și tuneluri. Între Komotini și
Ioannina am plătit 13,2 euro. Ar fi fost frumos dacă am fi avut timp să ocolim puțin
până la Igoumenitsa pentru a trece prin Parga, stațiune în stil venețian la
malul mării. Sau măcar să fi făcut o pauză scurtă pe drumul nostru, la marginea
fascinantei păduri din zona Potamia - Panagia. La sud de Preveza traversăm
tunelul subacvatic (3 euro) ce leagă cele două maluri ale golfului Ambracian. Dincolo
de Aktio, tot spre sud, trecem pe lângă aeroportul care deservește Lefkada. Preocupați
să nu ratăm podul de acces pe insulă, aruncăm doar o privire fugitivă către
cetatea venețiană Agia Mavra (Santa Maura), construită în secolul 14, pentru a apăra
drumul de acces pe insulă. Am citit pe amfostacolo.ro (pe care l-am studiat
intensiv înainte de vacanță și de unde am preluat mai multe informații pe care
le povestesc aici) că priveliștea de pe ziduri este deosebit de frumoasă, la
fel ca și bisericuța din interior. Intrarea ar fi gratis, iar ghidul oferă explicații
și broșuri.
Lefkada (www.lefkada.gr), insula din Marea
Ionică în vestul Greciei, locuită de pe la mijlocul mileniului patru î.Hr., a
fost lipită de continent cam până prin secolele 6-7 î.Hr., când corintienii au
săpat un canal (lat de vreo 25 m) pentru a ușura trecerea vaselor. Acum
legătura cu continentul se face printr-un pod metalic mobil, de circa 50 m
lungime, care se ridică din oră în oră pentru a permite trecerea ambarcațiunilor.
Poate și datorită acestui tip de acces, Lefkada (insula de 35 km lungime, 15 km
lățime și cu vreo 117 km de coastă) este mai frecventată de turiști comparativ
cu vecinele sale mai întinse, insulele Kefalonia și Zakynthos. Însă la fel ca și
acestea, este adesea zguduită de cutremure. Este preponderent stâncoasă, dar înălțimea
munților Stavrota/Elati nu depășește 1.200 m. Lefkada este acoperită cu păduri
de pini și chiparoși, plantații de măslini, livezi de lămâi. Are, de asemenea, mulți
bananieri, smochini, rodii, leandri, palmieri și multe flori sălbatice. Se pare
că pe insulă nu ar exista râuri, ci doar izvoare și pârâiașe. Este renumită
pentru mierea de cimbrișor și de flori de portocal. Pe insulă există câteva supermarketuri și foarte multe magazine locale. Administrativ, „regiunea” Lefkada include un arhipelag de vreo 24 de insule
și insulițe.
După ce trecem peste podul mobil, mergem pe o fâșie îngustă de uscat, cât
să încapă strada, care desparte apele canalului de cele ale lagunei Gyra. La
capătul ei, intrăm în capitala Lefkas, unde trăiesc cei mai mulți dintre cele
câteva zeci de mii de locuitori ai insulei. Orașul a fost destul de afectat la
cutremurul din 1953. Port mare, unul dintre cele mai moderne din Grecia, plin
de ambarcațiuni (poate găzdui circa 600 de vase). Orașul are multe magazine,
taverne și posibilități de cazare. Este foarte animat, mai ales seara. Găzduiește
anual, în august, un festival internațional de folclor, cu o tradiție de circa
50 de ani. Cei interesați pot vizita muzeul de folclor din centrul orașului.
Ieșim din Lefkas și mergem pe coasta de est, blândă și calmă, până la
Nikiana. Pe drum întrezărim din când în când, printre casele împodobite cu
flori, plaje micuțe sau golfulețe în care sunt ancorate bărci. Găsim rapid Hotel Eleana (www.hotel-eleana.gr),
foarte aproape de șoseaua principală. Hotelul este frumos, camera spațioasă și
curată; ne simțim bine din primul moment. De fapt, este vorba de un studio,
care a costat 117 euro pentru 3 nopți (datorită unui very-early booking și
finalului de sezon). Plasa împotriva țânțarilor
de la geamuri și de la ușa balconului s-a dovedit foarte utilă. La recomandarea
doamnei de la recepție, foarte amabilă, luăm cina într-o localitate din apropiere, Ligia, la Taverna Koutuchi. Primim
fructe, prăjitură și tsipouro din partea casei. Ne-a plăcut mult aici, ne-am simțit
foarte bine, exceptând numeroșii țânțari, foarte hotărâți să se hrănească în
același timp cu noi. Ligia este cel mai important centru de pescuit al insulei.
Spre nord, în satul vecin, Kariotes, pot fi admirate salinele maritime
Alexandros.
Bogdan și Ioana, care mai
fuseseră în Lefkada, se oferă să ne fie ghizi, așa că mergem cu mașina lor în
ambele zile petrecute pe insulă. În Lefakada drumurile sunt
în general bune. Șoseaua care o înconjoară are circa 80-100 km. Distanțele nu
sunt mari, căci între capitala Lefkas (în nord) și Vasiliki (portul din sud)
sunt circa 35-40 km. În mai toate localitățile am văzut panouri care indică distanța
până la capitală. În partea de vest a insulei, unde coasta este mai stâncoasă,
accidentată, dar și mai spectaculoasă, șoselele sunt adesea înguste și
întortocheate, cu serpentine și „ace de păr” în pantă mare. Astfel de porțiuni
se întâlnesc mai ales prin satele mici, cu casele înghesuite unele în altele, și
pe drumurile ce coboară către plajele din vest. În linie dreaptă, aceste plaje
se află foarte aproape de localitățile din jur, însă satele sunt situate la înălțimi
mari (300-400 m), deci coborârea este destul de abruptă. Vara, în plin sezon,
se adaugă și aglomerația aferentă. Așadar, traseul cel mai bun și rapid între
Lefkas și Vasiliki este pe coasta de est, unde șoseaua este mult mai largă. Am
citit că multe din drumurile ce străbat munții, legând estul și vestul insulei (și
trecând adesea prin satul Karya), deși pitorești și cu peisaje spectaculoase,
sunt riscante, căci te poți rătăci sau poți nimeri pe un drum prost. Chiar dacă
trecătorile peste munte par mai scurte, acestea sunt șerpuite și înguste, urcă și
coboară destul de mult, astfel încât drumul ce înconjoară insula pare a fi cel
mai rapid. Conform unei informații citite pe net, cele mai bune drumuri prin munți
sunt cele marcate cu linie continuă dublă, galbenă, urmate de cele care au o
singură linie continuă, albă, iar cele fără marcaj nu duc nicăieri sau sunt
stricate. Poate data viitoare când ajungem pe insulă verificăm informația.
Cât despre plaje, cele de pe coasta de est, din Ligia, Nikiana, Perigiali și
Nydri, sunt mai mici și cu pietre, însă ușor accesibile, curate, amenajate, cu
taverne și umbră, recomandate familiilor cu copii. Intrarea în mare este lină,
iar apa de culoare verzuie este limpede, caldă, liniștită, fără valuri și curenți
(poate și datorită apropierii de continent). Uneori pot fi văzute aici vietăți
marine. Localitățile sunt foste sate pescărești, cu vedere spre arhipelagul de insule din jur și spre
munții Greciei continentale. Acum ele sunt stațiuni frumoase, cu taverne,
magazine și multiple posibilități de cazare. Astfel, atmosfera, mai ales seara,
este mult mai animată pe coasta de est, căci în vest localitățile sunt mai
mici. Însă pe cealaltă parte a insulei, pe coasta vestică, se află renumitele
plaje, spectaculoase, cu peisaje deosebite datorate în mare măsură combinației
munte-mare și vestitului “albastru de Lefkada” pe care îl are apa mării. De
fapt, este vorba de o gamă largă de culori, de la turcoaz la albastru indigo.
Plajele sunt mai mari, mai sălbatice și mai greu accesibile – la unele se
ajunge doar pe apă sau mergând pe jos. Marea este adesea agitată și
învolburată, cu valuri mari (bune pentru talasoterapie), curenți puternici și
ape adânci. Deseori apa se adâncește brusc, forte aproape de mal. Uneori poate este
mai bine să intri în fugă, pentru a ajunge rapid la apa adâncă, fără să rămâi prea
mult în bătaia valurilor de la mal, care te doboară ușor și te pot lovi cu
pietrele pe care le pun în mișcare. Există porțiuni de nisip pe unele plaje,
însă majoritatea au pietre, mai mici și mai mari, sau amestec de nisip și pietriș.
În general, pentru plajele din Lefkada se recomandă papucii de apă și eventual
ochelarii de snorkeling. Nisipul din mare și valurile nu sunt bune pentru
snorkeling, deci vizibilitatea sub apă este în general redusă pe plajele din
vest, ca Porto Katsiki, Egremni sau Kathisma. În schimb, pentru snorkeling se
recomandă lumina solară cât mai puternică și eventual niște mâncare aruncată peștilor.
Joi dimineață, după micul dejun de la hotel, foarte variat, consistent și
gustos, mergem la Vasiliki să cumpărăm bilete de feribot pentru sâmbătă, către
Kefalonia. Șoseaua șerpuiește
printre dealuri, iar peisajul este superb în sudul Muntelui Elati – a cărui
panoramă este impresionantă din această parte a insulei. Ajungem în port puțin după plecarea feribotului Captain Aristidis, așa că găsim închis chioșcul
de bilete. Pe el este afișat numele unei agenții de turism. O găsim ușor pe străduța
îngustă din zona comercială, în imediata apropiere a portului. O doamnă amabilă
ne vinde biletele pentru care plătim 56 euro (40 mașina și 8 pentru fiecare adult),
posibil cu câțiva euro mai mult decât la chioșcul din port. Ne plimbăm puțin
prin stațiunea mică și
cochetă, plină de vegetație. Este un fost sat pescăresc, situat într-un golf
larg, înconjurat de un decor natural bogat. Vasiliki are hoteluri cu vedere spre
mare, un supermarket, un camping și o biserică din
piatră, cocoțată pe un deal. Din portul liniștit, dotat cu far, dig, piațetă și monument,
plin de ambarcațiuni, se plecă cu vaporașul (taxiboat) spre renumita
plajă Agiofili, din apropiere, se fac croaziere până la plajele Porto Katsiki și Egremni sau pe insulele vecine, iar cu feribotul se
ajunge în Kefalonia sau Ithaca. În zona portului, tavernele sunt înșirate pe
faleză, pe marginea apei. Se merge cu mașina
printre taverne și terase, acesta fiind singura cale de acces către feribot sau
plaja Agiofili, spre est. Din ce am citit, vechea așezare de lângă port s-a
extins până aproape de Ponti, sătucul din extremitatea vestică a golfului. Acolo
se află și plaja orașului Vasiliki, cu hoteluri și taverne, populară în Europa pentru condițiile
bune de windsurfing și alte sporturi de apă cu ambarcațiuni nemotorizate,
pentru care există centre de închiriere și de instruire. Se pare că, în această
zonă, configurația terenului face ca forța vântului să crească treptat în
cursul după-amiezii. Plaja este lungă și îngustă, cu nisip si pietriș mărunt, amenajată.
Apa este limpede, însă nu are culoarea de la plajele din vestul insulei, iar
intrarea în mare este lină, cu valuri mici. Cât despre plaja Agiofili, ca o paranteză, de la chioșcurile de bilete
pentru feribot se urcă pe un drum spre stânga, semnalizat printr-un indicator.
Asfaltat doar la
început, drumul este accesibil cu mașina până în dreptul unei mici parcări
neamenajate, după care se îngustează. Se continuă pe jos, prin pădure, 10-15 minute, iar la final se coboară niște trepte. Străjuită de stânci,
plaja Agiofili este formată din două golfuri retrase, micuțe și pitorești.
Neamenajată și uneori aglomerată. Pietricele albe pe plajă și în apa limpede, cu
pești și scoici, fără multe valuri. În precedenta lor vizită pe insulă, Ioana și
Bogdan fuseseră la Agiofili. De data asta nu avem timp să mergem, căci ne
îndreptăm spre plajele din vest.
La câțiva kilometri dincolo de Ponti, ajungem în satul Agios Petros. Sincer
să fiu, nu prea am fost atent la traseu, bazându-mă pe talentul de șofer al lui
Bogdan de a găsi drumul. Așa că nu mai știu dacă în drumul nostru spre Athani
am trecut prin Komilio și/sau Dragano, sau am luat-o pe scurtătura spre Dragano
de după ieșirea din Agios Petros. Sat pitoresc de
munte, cu multe vile și studiouri, Athani este cea mai apropiată localitate de
celebrele plaje Porto Katsiki (la 9 km), Egremni și Gialos. Are taverne și
terase de unde se poate admira Marea Ionică. Pe marginea drumului comercianții
vând renumita miere de Athani, din cimbrișor și pin, ulei de măsline, pasteli
(susan cu miere), mandolato (nuga de migdale cu miere), soumada (băutură
răcoritoare din migdale), vin din soiurile locale Bertzami și Bardea, toate produse
de localnici. La sud de Athani oprim mașina într-un loc amenajat peste drum de
Taverna Oasis. Privim marea de la înălțime și admirăm pentru prima oară incredibila
culoare a apei, faimosul albastru de Lefkada. Drumul ce coboară spre plaja Porto Katsiki (Portul Caprei) este
semnalizat și asfaltat. După câteva viraje în ac de păr ajungem în parcare (3
euro). Ne imaginăm că în sezon aceasta este total neîncăpătoare, iar oamenii lasă
mașinile pe marginea drumului, îngreunând accesul. Este poate cea mai celebră
plajă a insulei (comparată adesea cu Navagio din Zakynthos), cea mai vizitată și
fotografiată, și una dintre cele mai cunoscute din Europa, datorită culorii
mării și măreției peisajului, probabil cu niște apusuri magnifice. Suntem la
circa 40 km de capitala insulei. Plaja este îngustă, o înșiruire de mici golfulețe,
formate de conturul stâncii albe care o străjuiește. Din zona parcării,
toaletelor și a celor câteva taverne, care pot livra comenzile direct pe plajă,
se coboară circa 100 de trepte. Plaja este neamenajată, fără șezlonguri și
umbrele, cel puțin în zona în care am fost noi, în capătul ei nordic, acolo
unde se termină scările. Trecerea spre restul plajei se face prin apă, pe la
baza stâncii înalte, din cauza căreia soarele apare aici abia spre finalul dimineții.
În unele zile, vântul, curenții marini puternici și valurile mari, care
probabil mătură cu ușurință îngusta plajă, împiedică acostarea vapoarelor de
croazieră ce aduc turiștii care umplu plaja, mai ales în jurul amiezii. În ziua
în care am ajuns noi marea era calmă. Un vapor este ancorat la doar câțiva
metri de mal, apa adâncindu-se brusc. Este foarte cald pe plaja cu pietricele și
nisip, în bună măsură din cauza stâncii care se încălzește de la soare. Astfel,
oamenii se înghesuie în micile intrânduri cu umbră de la baza stâncii. Urcăm
înapoi și ne răcorim cu o bere și un frappe la una din terasele cu vedere spre
mare. În capătul parcării, mergem pe un podeț, amenajat cu trepte și balustrade
înalte, care facilitează accesul pe creasta îngustă a unui pinten de stâncă ieșit
în mare, ce închide ca un arc partea de nord a plajei. De la înălțimea
punctului de belvedere admirăm întreaga plajă, iar spre nord vedem o parte din
coasta vestică a insulei, spre plajele Egremni și Gialos. Sub noi, marea inundă
câteva grote de la baza stâncii. Din păcate, nu avem timp să mergem și la farul
de la capul Lefkatas (sau Doukato), din extremitatea
sud-vestică a insulei. În dreptul tavernei Oasis,
acolo unde ne opriserăm să admirăm marea de la înălțime, drumul se bifurcă. Noi
urmaserăm calea din dreapta, către Porto Katsiki. Spre stânga, drumul este
asfaltat până aproape de far și este străjuit de un relief stâncos, cu peisaje pitorești.
Construit pe la sfârșitul secolului 19 pe locul unui fost templu al lui Apollo,
farul este încă funcțional. O cărare duce spre stâncile albe, abrupte și înalte
de vreo 70 m, din cel mai sudic punct al Lefkadei. De aici se pot admira atât
partea sudică a insulei cât și coasta vestică, dar și insulele Kefalonia și
Ithaca, spre sud. Priveliștea este încântătoare, iar răsăriturile și apusurile
sunt probabil superbe. După unele păreri, insula își datorează numele acestui cap,
denumit în antichitate Lefkos Petra (Piatra Albă) sau Lefkas Akra (Capătul Alb)
– lefko însemnând alb. Drumul spre far trece pe lângă mănăstirea Agios Nikolaos, datând din secolul 17. Mănăstirea este închisă și se pare că toate documentele, icoanele și
celelalte valori se păstrează la muzeul mănăstirii Faneromeni, din nordul
insulei.
Plaja Egremni (Pescărușului), un alt simbol al insulei, se află la câțiva kilometri spre
nord de Porto Katsiki. Înainte să reintrăm în satul Athani, un panou ne spune
să o luăm la stânga. Coborâm pe un drum îngust și sinuos, cu câteva serpentine.
Aproape de capătul drumului
asfaltul se termină. Oprim într-o mică parcare cu plată (vreo 2 euro parcă),
neasfaltată. Este cu siguranță plină în sezon, când se poate înainta cu greu
printre mașinile parcate pe marginea drumului îngust și în pantă. Trecem de
taverna cu belvedere și coborâm faimoasele 350 de trepte ("stairway to heaven", cum
scrie pe un indicator). Acestea fac posibil accesul de pe stâncile înalte și
abrupte care înconjoară plaja și păstrează umbra până spre prânz. Priveliștea
de pe treptele de beton (cu excepția celor de deasupra plajei, construite pe un
eșafodaj din lemn) este deosebită. Plaja este mult
mai mare decât cea de la Porto Katsiki, mai lungă și mai lată, cu nisip și
pietricele. Amenajată cu șezlonguri și umbrele, un mic bar, însă fără toalete și
coșuri de gunoi. Ca și la Katsiki, apa, la fel de limpede și cu aceeași culoare ireală, se adâncește
destul de repede, iar uneori sunt valuri mari. Noi însă avem noroc de vreme
bună, astfel că Ioana și Bogdan se bucură de prima baie din acest concediu. Admirăm
marea de pe șezlonguri, sub umbrelă (7 euro), gândindu-ne că și aici apusurile
sunt probabil încântătoare.
Plecăm de la Egremni și ne îndreptăm spre nord, următoarea noastră oprire
fiind pe plaja Kathisma. Până acolo însă, mai sunt câteva obiective
interesante, despre care am citit pe net și nu mă pot abține să spun câteva
cuvinte. Așadar, din Athani se coboară circa 3,5 km pe un drum spectaculos, cu pante mari și ace de păr, până la una dintre cele mai frumoase plaje, sălbatica Gialos. Plaja este lungă și lată, cu pietricele mici inclusiv la intrarea, cam
bruscă, în apa turcoaz. Se pare că nu are șezlonguri și taverne. În schimb, parcarea
ar fi mare, inclusiv pentru rulote. Dincolo de localitățile Athani, Dragano și
Komilio, urmează Kalamitsi, sat de munte tradițional, unul dintre cele mai
vechi de pe insulă, pitoresc și liniștit, situat la vreo 300 m altitudine, cu
câteva taverne în centru. De aici, semnalizat de indicatoare, un drum asfaltat,
cu priveliște superbă, însă îngust și cu multe serpentine, coboară vreo 5 km. La
capătul lui, o mică parcare deservește plajele Kavalikefta și Megali Petra, situate una în continuarea celeilalte, printre stânci, într-un
mic golf pitoresc. Plajă micuță și liniștită, sălbatică și frumoasă,
Kavalikefta este amenajată cu șezlonguri și umbrele și are un mic bufet. Pietriș
și nisip, stânci prăvălite în apa limpede care se adâncește repede, același
albastru. Spre sud se trece o punte de bolovani printr-o poartă stâncoasă și se
ajunge la plaja Megali Petra – mai lungă, mai lată, mai frumoasă, mai liniștită
și mai sălbatică, însă neamenajată. Plajă cu nisip, străjuită de un perete de
stâncă. Pe o hartă văd că drumul spre Kavalikefta se bifurcă, ramura dinspre
nord mergând la o altă plajă mică, Avali. La est de Kalamitsi, spre centrul
insulei, se află încă două sate tradiționale de munte. Vechile localități, cu
case din piatră și lemn, au fost construite sus pe versanții muntelui, departe
de mare și ferite de privirile piraților de odinioară. Cocoțat la vreo 600 m
altitudine, orientat către mare și amplasat aproape de șoseaua principală, satul
Exantheia este înconjurat de pădure și are priveliști frumoase.
Cina la taverna Rachi este recomandată de mulți turiști. Frumos amenajată, cu o
parcare mică și în pantă, taverna are o terasă de unde se poate admira
Kalamitsi la stânga, Muntele Elati spre dreapta, iar în față apusul soarelui în
mare. La est de Exantheia,
la vreo 500 m altitudine, se află Karya, cel mai vechi și important sat din Lefkada. Cu tradiție în arta populară, Karya păstrează multe din vechile obiceiuri ale locului. În fiecare an, pe 11
august, turiștii pot asista la reconstituirea ceremoniei unei nunți tradiționale
lefkadiene. Cu case răspândite, străduțe înguste pietruite,
multă verdeață, o piață centrală cu cafenele și terase la umbra arborilor
seculari și cu o panoramă frumoasă a munților din jur, satul se însuflețește spre
seară cu turiști și localnici. Are mai multe magazine de artizanat și un muzeu
dedicat unei broderii specifice, unice în Grecia. Se pare că localnicii, care
adesea pot fi văzuți pe stradă în haine tradiționale, produc aproape toată
mâncarea și îmbrăcămintea în gospodăria proprie. Vând ulei de măsline, miere, vin,
condimente, dar și covoare și unelte tradiționale. Prin sate, se pot cumpăra
diverse plăcinte făcute de localnici – cu legume și plante aromatice, cu orez,
cu paste sau cu dovlecei. În centrul insulei, la sud de Karia, drumul ce leagă
Agios Ilias şi Englouvi (cel mai înalt sat de pe insulă, la 750 m altitudine, renumit
pentru lintea sa) este îngust și șerpuit pe alocuri. Oferă însă peisaje superbe
spre est, către insulele arhipelagului din zona Nidri. Undeva pe acest drum se
pare că ar exista o bază militară americană abandonată (în care se poate intra),
marcată printr-un mic indicator "US Force". De aici se mai urcă puțin,
până la o bisericuță, care ar reprezenta cel mai înalt punct din insulă unde se
poate ajunge cu mașina. Tot în interiorul insulei, turistul care dispune de
timp poate cutreiera satele pentru a descoperi ruine ale morilor de apă și de
vânt, sau poate face drumeții la prăpastia de la Melissa (în nord), peștera
Karouha și izvoarele Kerasia de lângă Sivros, sau la cascada Akoni. Sau poate
admira vechi lăcașuri sfinte: mănăstirea Bisericii Roșii (Kokkini Ekklesia) din
Platystoma; Agios Georgios cu picturi murale de la 1600 și Agioi Pateres în
apropiere de Kolivata și Alexandros, pe înălțimile muntelui Skaros (cu o interesantă
pădure de stejari și o excepțională priveliște de la înălțime asupra insulelor
din sudul și estul Lefkadei); Agios Ioannis „din livadă”, la est de Karya,
datând din secolul 17; Arhanghelul Mihail din Vafkeri, cu picturi murale; Agios
Ioannis din Rodaki, la sud de Vournikas; Agios Stefanos în Sfakiotes, la care
se ajunge urcând niște trepte săpate în stâncă. Sperăm să ne convingem de frumusețea
lor într-o viitoare vacanță în Lefkada.
Dincolo de Kalamitsi, orientându-ne după un indicator de
pe marginea șoselei, coborâm câteva
serpentine până
la plaja Kathisma, ușor accesibilă și probabil
aglomerată vara. Turiștii au la dispoziție parcări spațioase de-a lungul plajei
întinse, una dintre cele mai mari de pe insulă, cu nisip și pietriș fin. Și
aici apa „albastră” se adâncește brusc, iar apusurile sunt probabil magnifice.
Amenajată, cu șezlonguri și umbrele, cu câteva taverne pe plajă și spatii de
cazare, Kathisma este supranumită plaja parapantiştilor, care pornesc în
aventura lor aeriană de pe stâncile din apropiere sau din satul Exanthia. Plaja
este renumită pentru valurile mari care uneori fac dificilă intrarea în apă. Noi
nu facem baie, însă luăm un prânz întârziat
la taverna Theocharis Bros. Porții mici la prețuri mari: 8,5 euro musaca și pastisio
(lasagna grecească, cu aceeași carne ca în musaca, însă cu paste în loc de vinete), 4 euro tzatziki etc. Nimic din partea casei, iar chelnerul fără chef. Mie nu mi-a
plăcut.
Tot ca o paranteză, am citit că la nord de Kathisma, dincolo de câteva
stânci frumoase formând un promontoriu, începe plaja Milos, una dintre cele mai
apreciate din insulă. Liniștită și sălbatică, complet neamenajată, curată,
plaja este ascunsă într-un golf săpat în stâncă, ca un amfiteatru, înconjurată
de pădure, cu apusuri superbe. Lungă și lată, cu nisip și pietricele șlefuite
de apa limpede, turcoaz, care se adâncește după câțiva metri de la mal, Milos
este frecventată de nudiști. Accesul se face din Agios Nikitas, un sat mic pescăresc,
liniștit și pitoresc. Situat într-un golf, cu case din piatră dispuse în formă
de amfiteatru. Singura stațiune de pe coasta de vest aflată la malul mării, la poalele muntelui, Agios Nikitas are doar o străduță principală,
pietonală, străjuită de taverne pline de flori și magazine, animată seara.
Aceasta coboară pe plaja foarte mică a satului, cu nisip si pietricele. Intrarea
în apa limpede, bună pentru snorkeling, este lină. În sudul ei, plaja de la
Agios Nikitas este despărțită de plaja Milos printr-un pinten stâncos ce înaintează
în mare – Capul Nikitas. Mașina se parchează la șosea, iar apoi, mergând pe
strada principală a satului, se urmează drumul marcat de un indicator în
dreptul tavernei Poseidon. Acesta urcă spre sud-vest, întâi pe trepte pe lângă niște
studiouri, apoi pe potecă prin pădure (cam 20 de minute). Din vârful dealului, priveliștea
este minunată. Ultima parte a coborârii spre plaja Milos se face pe niște scări
din piatră. În sezon, în zilele fără valuri mari, se poate ajunge la Milos cu
barca (taxiboat) de pe plaja Agios Nikitas.
În nord-vestul Lefkadei, dincolo de Agios Nikitas, trecem pe lângă plaja Pefkoulia, vizitată de Ioana și Bogdan în timpul vacanței
pe care au petrecut-o pe insulă cu câțiva ani în urmă. Accesibilă (din șosea se coboară câteva trepte printre pini), se pare că plaja
este împărțită în două zone: o parte amenajată cu șezlonguri, umbrele și terase;
iar dincolo de ea, spre dreapta, după niște bolovani, o altă parte mai sălbatică,
întinsă, cu nisip mai fin și mai puține pietre, cu intrarea lină în mare. Când nu sunt valuri, apa este bună pentru snorkeling. În depărtare, spre
stânga, se vede Agios Nikitas, pitit la baza munților, cu micuța lui plajă. Venind dinspre Agios Nikitas, acolo
unde se termină plaja Pefkoulia este un loc de parcare, pe partea stângă a șoselei,
de unde se poate admira apusul.
Dincolo de Pefkoulia, în drumul nostru spre capitala
Lefkas, intenționăm să vizităm mănăstirea
Sfintei Fecioare Maria Faneromeni, de la marginea satului Frini. Însă nu o
găsim, căci nu vedem vreun indicator care să arate drumul ce urcă pe dealul
unde se află cea mai importantă biserică
a insulei, datând din 1634. Mănăstirea de călugări este renumită pentru icoana
făcătoare de minuni realizată la Muntele Athos în 1876. Muzeul găzduiește obiecte
religioase ce datează din perioada dominației turcești (secolul 15), obiecte
vechi și valoroase aduse de la alte mănăstiri de pe insulă, abandonate sau care
nu mai există, precum și câteva machete de vapoare. În incinta mănăstirii
există și o mini-grădină zoologică. Din turn sau din punctul de belvedere
amenajat în spatele mănăstirii, se pot admira plantația de măslini datând din
secolul 17, iar dincolo de ea, spre nord, orașul Lefkas, plaja Agios Ioannis, laguna
Gyra și bineînțeles marea. Laguna Gyra, în nordul capitalei, reprezintă unul
dintre cele mai valoroase hidro-biotopuri din Marea Ionică, găzduind lebede, rațe,
gâște, bâtlani și lufe, precum și o crescătorie seculară de pește – Ivari. Este
înconjurată de o fâșie îngustă de uscat, de nisip amestecat cu pietriș, lungă
de câțiva kilometri, pe care se desfășoară vreo trei plaje. Prima este Agios Ioannis, în sud-vestul și vestul lagunei, cu valuri mari și vânt bun pentru surf, parapante și înălțat zmeie. Dotată cu taverne,
șezlonguri și umbrele. Apa limpede și albastră, cu pietre, se adâncește
treptat. Se poate urca în ruinele celor 3-4 mori
de vânt de pe plajă (din cele 12 care existau odată). Peisajul este încântător,
mai ales la răsărit și apus. În continuarea plajei Agios Ioannis, mărginind
laguna în nord-vest și nord, plaja Gyra oferă și ea o frumoasă priveliște. La capătul
ei, în nord-estul lagunei, plaja Kastro. Tot în apropiere de capitală, satul
Apolpaina adăpostește cel mai vechi lăcaș de pe insulă, datând din secolul 15, mănăstirea
Panagia Hodegetria, cu fresce vechi și interesante.
Noi petrecem seara pe o micuță
plajă din Nikiana, aproape de hotelul nostru (atât de mică încât sunt aproape
sigur că mai există una mai mare, dar n-am nimerit-o noi). Stăm pe șezlonguri, admirând
marea și crestele înalte ale munților Greciei continentale care reflectă lumina soarelui la apus. Bem
vin, mâncăm cozonac și ne ferim cât putem de numeroșii țânțari.
Începem ziua de vineri cu o
scurtă vizită în peninsula Geni, din estul Lefkadei, cea care închide golful
Vlycho, la sud de stațiunea Nydri. În extremitatea sa nordică, la capătul unei poteci, se ajunge
la micuța biserică Agia Kiriaki. De aici se poate admira Nydri, situat dincolo
de „gura” golfului liniștit și apărat de
valuri. Facem o scurtă
oprire și ne plimbăm puțin prin curtea pensiunii cu restaurant SeaSide (www.seaside-lefkada.com), admirând golful de pe ponton. Locul arată
foarte bine și chiar ne gândim că restaurantul ar fi o opțiune bună pentru masa
noastră de prânz. Ne grăbim spre Syvota, așa că nu mai ajungem și la plaja
Dessimi (sau Santa Maura), aflată la mică distanță, în sudul peninsulei Geni, pe
țărmul său exterior, într-un
golf înconjurat de păduri, cu vedere spre insula Meganisi. Drumul este ușor și
scurt, doar vreo doi kilometri de la indicatorul din șoseaua principală, după ieșirea
din Nydri spre Vasiliki. Plaja este mică, liniștită și drăguță, cu un camping și câteva taverne, bogată în faună
marină. Observ pe hartă, mai la sud, spre Poros, o plajă mică, Fteri.
Între Nydri şi Sivota, la
şosea, vedem o cramă însă nu ne dăm seama la timp dacă este deschisă sau nu. Ajungem la Syvota, mic sat pescăresc situat într-un golfuleț din sudul insulei, asemănător unui
fiord, înconjurat de dealuri verzi. Portul, plin de bărci, iahturi și alte ambarcațiuni,
este liniștit, cochet, romantic. Peisajul pitoresc este întregit de numeroasele
vile și taverne, încărcate de flori. Mesele sunt afară, pe malul apei, printre glastrele
mari și frânghiile care țin la mal ambarcațiunile. Nu știu dacă satul are și plajă,
căci noi ne-am plimbat doar prin zona portului. Ne oprim la cea mai îndepărtată
tavernă, Liotrivi, de fapt un cafe-club (www.liotrivi.gr). Decorat cu piatră și lemn, având în interior o veche presă de măsline. Ne
așezăm pe fotoliile confortabile de pe terasa cu umbră, bem bere și cafea și admirăm bărcile cu pânze și iahturile care ies în larg.
Bogdan avea să mărturisească ulterior că momentele de maximă relaxare petrecute
aici reprezintă cea mai frumoasă amintire a sa din întregul concediu. Am citit
că din localitatea Marantochori, aflată între Syvota și Vasiliki, pornește un drum asfaltat,
semnalizat printr-un indicator (care se vede mai bine venind dinspre Vasiliki).
Drumul îngust și cu serpentine coboară până la un mic platou unde se află
parcarea și taverna plajei Ammousa sau Ammouso, situată într-un golf (la est de
plaja Agiofili). Înconjurată de
pădure, plaja mică și cochetă, amenajată cu șezlonguri și umbrele, cu tavernă și
loc de campare, este apreciată de turiști pentru apa limpede și liniștită, cu pești.
Pietricele pe plajă și în apa care se adâncește aproape de mal. La est de Ammousa se află plaja Afteli, dar se pare că accesul este mai dificil: tot
din șoseaua principală, mergând spre satul Evgiros, se coboară vreo 4-5 km.
Drumul îngust, în pantă mare, are câteva curbe strânse. Parcarea este mică, la
fel și plaja neamenajată dar nu foarte aglomerată. Două mici terase, pietriș pe
plajă și în apa calmă, limpede, cu câțiva pești.
Din Syvota, noi preferăm să ne întoarcem puțin spre est și să coborâm în
golful vecin, Rouda, înconjurat de dealuri
împădurite, la plaja Mikros Gialos. Din satul Poros, bine semnalizat, drumul ușor, sinuos și îngust pe alocuri,
coboară până pe plajă. Locuri suficiente de parcare. Plajă frumoasă, liniștită,
cu pietricele mici. Șezlonguri și umbrele (6 euro), taverne acoperite de flori. Apa verde, limpede, este mică la mal și nu are valuri. Prima mea baie din acest concediu coincide cu prima experiență de
snorkeling. De asemenea, este pentru întâia oară când reușesc să fac pluta (pe față
și pe spate). Vedem în zare insula Ithaca. Luăm prânzul la taverna Del Mare, de
lângă plajă. Totul este foarte bun: papustaki (vinete și carne tocată ) 7 euro, beef steak 9,5 euro, jumătate
de litru de vin 3,3 euro, dar mai ales excelentele baklava și cataif, 2,5 euro.
Nu primim nimic din partea casei, însă oamenii sunt foarte amabili și ne simțim
foarte bine. Mai puțin Ioana, stresată fiind de o viespe. Care îi tot dă
târcoale lui Bogdan, până când nu se mai poate abține și i se așază pe buze. După
masa de prânz ne întoarcem pe plajă.
Spre seară mergem să vizităm Cascada Dimosari. Venind dinspre sudul insulei, în timp ce coborâm de pe dealul din
apropiere de Nydri în fața noastră se deschide o superbă panoramă spre oraș, golful
Vlycho și arhipelagul de insulițe din jur. Din Nydri se poate ajunge la cascadă
și pe jos, căci drumul de 3-4 km este ușor și plăcut. De pe șoseaua de centură
a orașului o luăm pe drumul către satul Rachi, apoi urmăm indicatoarele
“waterfalls” sau ”kataraktes”. Printre livezile de lămâi, portocali, rodii,
smochini și măslini, cred că există mai multe variante de drum care se unesc la
un moment dat. Lăsăm mașina în parcarea improvizată lângă taverna Platanos. De
aici, urcăm în pantă domoală vreo 400 m pe cărarea pietruită, prin pădure apoi printr-un
mini-canion. Pe alocuri sunt balustrade, trepte de piatră și mici podețe peste
pârâul format în aval de cascadă. Ba chiar și o poartă naturală printre stâncile
înalte. Cascada are vreo 25 m înălțime. Apa se prăvale pe o stancă înaltă și
formează un mic lac înainte de a continua sub formă de pârâu. Mulți turiști fac,
după preferință, duș sub apa rece și limpede a cascadei (atunci când debitul o
permite) sau baie în lacul de la bază.
Ne întoarcem în Nydri,
localitate situată pe partea estică, pe cea mai circulată șosea
care leagă nordul și sudul Lefkadei, cu vedere spre insulele Madouri, Heloni, Sparti,
Skorpidi, Skorpios, Meganisi și, dincolo de ele, spre Grecia continentală.
Parcăm pe strada principală, la intrarea în oraș, și mergem la plimbare pe jos.
Fost sat de pescari, Nydri
este acum al doilea oraș ca mărime după capitala Lefkas și, totodată, cea mai
mare și cea mai cosmopolită stațiune a insulei, animată și aglomerată, cu multe
taverne și magazine. Ne plimbăm agale pe faleza cu palmieri, străjuită de o
parte de taverne înșirate una lângă alta, așezate cu fața către mare, iar de
cealaltă parte de zeci de ambarcațiuni ancorate la mal. Admirăm o statuie a
celebrului Aristotelis Onassis, căruia orașul îi datorează o bună parte din
faimă, precum și un bust al lui Wilhelm Dorpfeld – arhitect și arheolog german
care a dedicat insulei o bună parte a activității sale profesionale. A murit și
a fost înmormântat la Nydri. În spatele tavernelor, paralelă cu faleza, strada
cu magazine se închide seara pentru mașini, devenind un furnicar de oameni. Din
Nydri, principalul port turistic al insulei, se închiriază bărci sau se pleacă
în croaziere de o zi, în turul insulelor ionice din jurul Lefkadei. În
plimbarea noastră, trecem pe lângă vapoarele trase la mal, în fața cărora agenți
așezați la măsuțe vând bilete pentru croazierele în care se vizitează porturi și
plaje din insulele vecine. Din câte am citit pe amfostacolo.ro, prețul unei
croaziere variază între 10 și 20 de euro, depinzând de numărul de persoane și de
ce anume este inclus în preț: transfer cu autocarul de la hotel, gustări etc. Lista
obiectivelor vizitate în majoritatea croazierelor cuprinde: plajele Porto Katsiki și Egremni (sau eventual Agiofili,
atunci când valurile și curenții nu permit acostarea pe plajele din vest);
portul Fiskardo din nordul insulei Kefalonia; localitatea Kioni ascunsă într-un
golf din nord-estul insulei Ithaca, cu străduțe frumoase și case pline de flori, cocoțate pe versantul muntelui; Spartochori
(satul spartanilor) și mica fabrica de ulei de măsline, precum și peștera Papanikolis
cu apa sa verde (a doua peșteră ca mărime din Grecia) din insula Meganisi (sau insula marinarilor); plajă
pe Skorpios - fosta insulă a lui Onassis; insula Madouri (cea mai apropiată
de Nydri), proprietate a familiei
poetului Aristotelis Valaoritis, având o singură clădire, veche de peste 150 de
ani, care se vede bine din Nydri; insulele Skorpidi şi Sparti, sau Kastos
şi Kalamos. Se pare că, supraîncărcate uneori cu turiști în detrimentul
confortului și vizibilității acestora, vapoarele de croazieră navighează adesea
cu delfini prin preajmă. Croaziera cu nava Odysseia ar fi mai scumpă (circa 40
euro), însă include prânzul, echipamentul de snorkeling și umbrelele de soare. Există
și croaziere mai scurte – turul insulei Lefkada sau seara greceasca în portul Vathi din Meganisi. De asemenea, am citit că plaja
din Nydri, în continuarea portului spre nord, este lungă și îngustă, liniștită,
amenajată, pietroasă, cu intrare lină în marea calmă, limpede, fără valuri. Dincolo
de ea, la circa 1,5-2 km de Nydri, după
Perigiali, apa limpede de la plaja Passa este bună pentru snorkeling. Se pare
că nu există indicator, însă mașinile turiștilor parcate pe marginea drumului
ar putea fi un punct de reper. Se coboară 2-3 minute, printr-o pădurice, până
pe plaja îngustă și nu foarte lungă. La nord de Passa, între Perigiali şi
Nikiana, alte două plaje mici, Keramidaki şi Magemenou. Şi în estul peninsulei
Geni, ar mai exista trei plaje micuţe: Korakias (nord-est), Laka (est) şi
Lagada (sud-est). La ultima se ajunge doar cu barca din Nydri, căci nicio
potecă nu coboară de pe faleza înaltă din spatele plajei. Este o fâșie îngustă și
lungă, cu pietriș, apă limpede, cu colonie de bureți galbeni și iarbă de mare. Apropos
de plaje mici, am văzut pe hartă că insula ar mai avea și altele, mai puțin
cunoscute: Paradisos (la sud de Ligia), Potisies (Agios Nikitas), Skala Gialou
(la nord de Pefkoulia), Kastri (în zona Marantochori). Probabil mai sunt și
altele.
Tot pe amfostacolo.ro, am găsit multe recomandări în ceea ce privește
tavernele din Lefkada. Enumăr câteva. Gustoso,
Margarita, Morganti în Lefkas. Xouras în Ligia. În Nikiana: Porto, Pantazis. În Nydri: El Greco, dar și
Il Sapore, Ionion, Panorama, Mamma Mia, Piperi sau Appollon, Flisvos, Gregory’s Place. În Syvota: Spiridoula, Stavros. În Vasiliki: Miramare, Delphini, Alexandros, Mary&Gary, Batzakanias (la ieșirea spre Agios Petros). În Athani: Greco Levante, dar și Avra (pe dreapta, înainte de a se coborî la
dreapta spre Egremni), Oasis. În Kalamitsi: Panoramic View (la ieșirea spre Agios
Nikitas, deasupra plajei Megali Petra). Pardalo Katsiki (Capra Nebună) în Karya. The Katoghi (al unor englezi) în Vavkeri. Akroialy în Kathisma. Agios
Nikitas: To Steki, dar și Pontoni, Maistros, Lefteris.
Încheiem seara savurând o sticlă de vin pe marginea piscinei de la
hotelul nostru din Nikiana. Sâmbătă dimineață luăm micul dejun în viteză, apoi
ne grăbim spre Vasiliki. Aici ne îmbarcăm pe feribot și pornim spre Kefalonia,
insula care ne va găzdui în următoarea săptămână. Dorim să ne întoarcem în
Lefkada, măcar de un Întâi Mai când poate nu o fi așa aglomerat, căci ne-au
rămas multe locuri interesante de văzut aici.
