3-6 iulie
Puteti citi varianta cu imagini a povestirii (în format pdf) accesând acest link.
Dupã vreo șase zile de drumeție prin România finalizate în seara dinainte, vineri dimineațã nu reușim sã plecãm de acasã mai devreme de ora 9:30. O preluãm pe Liana, viitoarea noastrã finã, și pornim spre capitala Ungariei sã-l aducem ”acasã” pe logodnicul ei, australianul Chris. Dupã plecarea lui din China, în drum spre noua sa patrie, Chris fãcuse o escalã de o lunã în Budapesta, pentru un curs. Un bun prilej pentru noi sã petrecem un week-end prelungit în capitala țãrii vecine. Dacã tot ne dorim atât de mult sã avem autostrãzi, ar fi pãcat sã nu le folosim pe cele, puține ce-i drept, care existã deja. Așa cã traseul nostru este, de aceastã datã, Pitești – Sibiu – Deva – Timișoara – Arad – Nãdlac. Dupã nouã ore, în care strãbatem vreo 620 km prin frumoasa Românie, luãm cina la Taverna Pecicanã (www.tavernapecicana.ro), la intrarea în Pecica, localitatea de dincolo de Arad, spre Nãdlac. Ne place ciorba picantã de crap a la Szeged, pe care o mâncãm cu faimoasa pâine de Pecica, și încercãm și rulada pecicanã. Dupã cinã, ne suim pe ultima porțiune de autostradã, care ne scoate înainte de Nãdlac – cãci la data excursiei noastre încã nu se finalizase segmentul continuu Timișoara – Arad – vama cu Ungaria – Szeged. Ne învârtim puțin prin Nãdlac în cãutarea unei spãlãtorii, cãci la Petromul unde opream de obicei au acum un tarif unic, de 50 lei, indiferent dacã spãlãm un autoturism sau un tir. Vinietã ne luaserãm deja de la o benzinãrie Mol de pe autostrada București-Pitești (47 lei pentru 10 zile, posibil sã fi plãtit mai scump decât la chioșcurile din apropierea vãmii), ocazie cu care am observat cã ungurii au TVA de 27%. Nu gãsim nicio spãlãtorie deschisã vineri seara în Nãdlac, așa cã ne mulțumim sã curãțãm cât mai bine geamurile, farurile și plãcuțele de înmatriculare în OMV-ul de la granițã. Și iatã cum ”praful dacic” depus pe mașinã de-a lungul excursiei noastre prin sud-vestul României urmeazã sã ajungã pânã în capitala țãrii vecine. Pierdem ceva timp cu bâjbâielile noastre prin Nãdlac, așa cã abia pe la ora nouã seara reușim sã intrãm în Ungaria. Dupã douã ore, în care parcurgem 200 km, ajungem în Budapesta. GPS-ul ne duce cu precizie pânã la imobilul în care vom fi cazați. Chris ne aștepta nerãbdãtor în capãtul strãzii – evident mai mult pe Liana decât pe noi. Urmeazã o emoționantã revedere a celor doi, dupã vreo 5 luni de relație prin corespondențã, mai exact corespondențã electronicã. Avusesem nevoie de 13 ore și jumãtate (cu tot cu oprirea pentru cinã) pentru a strãbate cei circa 850 km pânã în capitala Ungariei.
Ne cazãm la Budapest Bed and Breakfast, un apartament cu 5 camere, fiecare cu baie proprie, deservite de o bucãtãrie comunã, situat la parterul înalt al unei clãdiri de locuințe cu curte interioarã, pe strada Benczur, aproape de stația de metrou Kodaly Korond de pe bulevardul Andrassy. Tânãrul (angajat de proprietari) care venise special pentru noi la apartament, sã ne înmâneze cheile de la camerã și sã ne dea indicațiile necesare, uitã sã ne spunã cã yala de la intrarea în apartament are o ”șmecherie” la deschidere. Așa cã dupã ce luãm bagajele de la mașinã și ne despãrțim de Liana și Chris, care urmau sã petreacã o ultimã noapte în apartamentul închiriat de Chris pe perioada cursului, rãmânem puțin blocați pe afarã, în curtea interioarã. Dupã câteva minute, un turist de la una din camerele vecine, auzind soneria (dar poate și încercãrile noastre nereușite de a descuia), vine sã ne deschidã. Camera este curatã (se ocupã de asta o doamnã care vine în fiecare dimineațã), mobilatã cu gust si are aer condiționat. Costã 47 euro pe noapte, cu mic dejun inclus. Ne simțim bine aici. Ferestrele camerelor noastre dau spre strada umbritã de clãdirile înalte. Este o zonã liniștitã, rezidențialã. Vis-a-vis de noi se reamenajeazã o clãdire, așa cã pe autoturismele nemișcate de mai multã vreme s-a așternut un strat de praf. Astfel mașina noastrã, la fel de murdarã, se încadreazã perfect în peisaj. Gãsiserãm loc liber chiar lângã intrarea în imobil, la câțiva metri mai încolo de fereastra camerei noastre. Parcarea este gratis în weekend, abia luni dimineațã la ora 8 urmeazã sã plãtim pentru un tichet de vreo douã ore, pe care îl procurãm ușor de la automatul din dreptul clãdirii învecinate.
Sâmbãtã, micul dejun, destul de variat, ne este servit de un alt tânãr, care ne dã câteva indicații privind obiectivele turistice și ne sugereazã câteva locuri de luat masa. Vom avea parte de temperaturi de peste 35 de grade în ambele zile ale șederii noastre. Fãrã sã ne propunem neapãrat acest lucru în prima zi vizitãm centrul Pestei – partea din oraș situatã la est de Dunãre. Ajungem în câteva minute pe Bulevardul Andrassy, cel care leagã centrul de cel mai mare parc din Pesta, Varosliget (cred ca așa se numește). Ne întâmpinã manifestația zgomotoasã și viu coloratã a unei comunitãți hinduse, care mãrșãluia agale pe bulevard. Peste puțin timp, ne ajunge din urmã un marș al motocicliștilor. Am citit cã vestitul Bulevard Andrassy, fosta promenadã a Pestei, este inclus în Patrimoniul UNESCO. Admirãm superbele clãdiri vechi înșirate pe ambele pãrți ale arterei. Ne atrag atenția Academia de Muzicã Liszt, din Piața Ferenc Liszt, și Muzeul House of Terror. Tot prin zonã se pare cã s-ar afla Miniversum, una dintre cele mai mari expoziții de miniaturi din lume. Numeroasele magazine de lux de la parterul impozantelor clãdiri transformã bulevardul într-una din cele mai importante zone de shopping ale capitalei.
Ajungem la Biserica Szent Istvan. Urcãm scãrile din turnul bisericii pânã la balconul de unde avem o excepționalã vedere panoramicã asupra întregului oraș. Cumva Budapesta îmi amintește, pãstrând desigur proporțiile, de Sibiul nostru. În piața din vecinãtatea bisericii, un cetãțean (probabil angajat de municipalitate) rãcorește trecãtorii cu un furtun ce împrãștie un jet de apã ca o ploaie finã. Liana este unul dintre beneficiarii tratamentului. Se pare cã în capitala Ungariei este ziua manifestațiilor cultural-sportive cãci, odatã ajunși pe malul Dunãrii, în Piața Szechenyi, la capãtul celebrului Pod cu Lanțuri, aflãm cã Budapesta gãzduiește în acest week-end un concurs aviatic. Ne strecurãm agale printre numeroșii localnici și turiști veniți sã admire spectacolul avioanelor, încercând sã profitãm cât mai mult de umbra fãcutã de tribunele amenajate pe malul Dunãrii. Bulevardul Antall care trece prin fața impozantei clãdiri a Parlamentului este înțesat de tonete ce vând trecãtorilor și spectatorilor bãuturi rãcoritoare, bere și fast-food. Toropiți de cãldurã, ne odihnim puțin la umbra unui copac în Piața Kossuth Lajos, din spatele clãdirii Parlamentului. Dincolo de piațã se aflã Muzeul Etnografic. Lumea se rãcorește cu apa din fântânile arteziene, amenajate în acest sens.
Dupã o pauzã binevenitã pornim în cãutarea Restaurantului Borkonyha, de pe strada Sas, recomandat de tânãrul care ne servise micul dejun la apartamentul unde suntem cazați. Ospãtarii ne spun cã nu servesc masa decât începând cu ora 18 și cã totul este deja rezervat pentru acea searã. Ca o parantezã, restaurantul este închis duminica. Este posibil, mã gândesc eu, ca restaurantele care doresc sã aibã deschis duminica sã fie nevoite sã plãteascã niște taxe speciale pentru acest lucru, însã nu sunt sigur de asta, nu știu dacã am înțeles corect. Scosese și Cami de pe net câteva restaurante și am observat cã unele sunt închise duminica, altele între orele 15 și 18, iar o parte dintre ele acceptã doar cash. Închid paranteza adãugând doar cã tânãrul de la micul dejun ne recomandase și Ifcafe, situat un pic mai departe, pe strada Raday, la sud de Podul Erzsebet. Ca alternativã, în zonã mai aveam un restaurant cu recomandãri bune, Hungarikum Bistro (pe strada Steindl Imre), însã mã gândesc cã, din cauza concursului aviatic, este posibil sã nu gãsim nici aici masã liberã. Așa cã hotãrâm sã ne îndepãrtãm puțin de centru. Sunt puțin stresat cã îmi plimb prietenii haihui pe strãzi fãrã sã știu sigur dacã vom gãsi ceva. Ne întoarcem pe Andrassy, zãbovim câteva minute în holul rãcoros de la intrarea în clãdirea Operei, apoi continuãm pânã la capãtul bulevardului. Aproape de Parcul Varosliget ajungem la Restaurantul Bagolyvar, pe strada Gundel Karoly. Ni se pare scump și cumva pustiu, neprimitor, așa cã decidem sã continuãm cãutarea noastrã. Traversãm Piața Eroilor și mergem de-a lungul parcului, pe strada Dozsa Gyorgy, cea în care se terminã Bulevardul Andrassy dar și, paralelã cu el, strada Benczur pe care se aflã imobilul în care suntem cazați. Doamna care ne întâmpinã la intrarea în Restaurantul Paprika (www.paprikavendeglo.hu) ne spune cã are o masã liberã pentru vreo douã ore, în interior. Bunã și aia, gândim noi înfometați și obosiți de atâtea cãutãri. Drãguțã, doamna se mai gândește și, pânã la urmã, ne dã o masã afarã, pe terasa cu vedere spre bulevard și, dincolo de el, spre parc. Mâncare ungureascã bunã, cu porții mari la prețuri rezonabile. Ne rãcorim cu bere neagrã localã Dreher Bak și cu sirop de soc, iar apoi comandãm câteva specialitãți: supã gulaș cu tãiței de casã, supã-cremã de cartofi, papricaș de mânzat cu bacon și fidea de ou, fripturã țigãneascã de porc la grãtar, piept de curcan cu șuncã. Iar la desert, gãluște cu brânzã care aduc oarecum cu papanașii noștri. Reușim cu greu sã mâncãm tot ce am comandat. Plãtim cu cardul.
Dupã așa masã, altfel se vede Budapesta. Ne întoarcem spre malul Dunãrii, plimbându-ne agale pe strada Kiraly, paralelã cu Andrassy. Trecem pe lângã Trofea Grill, restaurantul all you can eat la preț fix (care ni se pare cam mare), cel ce se laudã cu 100 de feluri de mâncare. Ne abatem din bulevard pentru a ne pierde prin forfota dintr-un interesant și vestit pasaj pietonal, Gozsdu Udvar (www.gozsduudvar.hu), care face legãtura între strãzile Kiraly și Dob. Din ce îmi dau seama, curțile interioare ale mai multor clãdiri istorice învecinate ar fi fost unite între ele. Multe pub-uri și restaurante se înșirã pe ambele pãrți ale îngustei alei ocupatã în parte de tarabele vânzãtorilor de artã și suveniruri. Numele sãu este legat de un avocat de origine românã, din secolul 19, Emanuil Gojdu, cunoscut pentru activitatea sa de mecenat. Pasajul a fost realizat de Fundația Gojdu, o inițiativã comunã a guvernelor României și Ungariei și simbol al prieteniei între cele douã popoare, conform unei plãci comemorative. Spațiul cosmopolit, în care se amestecã cultura, gastronomia și distracția, a fãcut parte din ghetoul Budapestei, inclus în Patrimoniul Universal UNESCO. Întorși în bulevard, ne continuãm plimbarea spre malul Dunãrii. Ne odihnim puțin pe o bancã din piațeta de lângã Sinagoga Dohany și Muzeul Evreiesc apoi ajungem pe Podul Erzsebet (Elisabeta), de unde admirãm fluviul și luminile orașului. Liana considerã cã podul este locul cel mai potrivit sã danseze cu Chris, iar aceastã searã reprezintã cel mai bun moment sã înceapã în mod oficial ”antrenamentul” pentru nuntã. Multe vapoare de croazierã strãbat Dunãrea și la acea orã târzie. Întorcându-ne spre apartament, parcurgem o porțiune din celebra arterã comercialã Vaci Utca. Zãrim aici, printre altele, un Hotel Buddha Bar, cu o cochetã terasã în aer liber, pe strada pietonalã. Concluzia primei zile petrecute în Budapesta este cã ne place mult capitala Ungariei. Așa cum Dunãrea este mai frumoasã decât Dâmbovița, cred cã și Budapesta este mult mai atrãgãtoare decât Bucureștiul. Ne amintește oarecum de Paris. Am vãzut și cerșetori – și nu puțini, însã deloc agresivi.
Duminicã, micul dejun este mai sãrãcãcios decât în ziua anterioarã. Ni-l servește tânãrul care ne așteptase la apartament vineri seara. În aceastã dimineațã este rãcit și distrat. Nu scoate toatã mâncarea, iar aia pe care o pune pe masã este adusã în reprize, când își amintește de ea. Poate prea emoționatã de revederea iubitului, Liana nu se simte prea bine în dimineața asta. Mergem cu Chris sã ne plimbãm puțin prin parcul care reprezintã, din ce observ pe hartã, cea mai întinsã zonã verde din zona centralã a orașului. Se aflã la vreo 500 m de imobilul în care suntem cazați. Parcul Varosliget reunește mai multe obiective turistice: Muzeul Artelor Frumoase, Castelul Vajdahunyad, Muzeul Agriculturii, circul, grãdina zoologicã, grãdina botanicã etc. Dãm ocol lacului pe care-l gãsim cam mic dupã standardele cu care suntem obișnuiți în București.
Întorși la apartament, Chris rãmâne cu Liana, iar Cami și cu mine pornim sã explorãm Buda, ”jumãtatea” de vest a orașului, de dincolo de Dunãre. Pânã la Podul Erzsebet urmãm drumul parcurs în seara precedentã. Într-o piațã, undeva aproape Vaci Utca, primim pungi din plastic cu apã rece, de la gheațã, cu care sã înfruntãm canicula. Ne putem rãcori lipindu-le de piele sau putem bea apa, dupã preferințã. Traversãm Podul Erzsebet în plin soare și urcãm la Citadella (fortãreața) – primul obiectiv al zilei, situat din câte vãd pe hartã în zona numitã Gellert-hegy. Pe drumul care șerpuiește pe panta dealului întâlnim multe puncte de belvedere. Lângã monumentul din vârf, multã lume privește de la înãlțime concursul aviatic care continuã în acea zi. Existã pe net foarte multe informații despre capitala Ungariei, așa cã nu voi descrie aici obiectivele turistice. Este disponibilã chiar și o aplicație pentru mobil – citymapinfo.hu.
Coborâm dealul, traversam Bulevardul Hegyalja și, dincolo de el, Parcul Taban (parca așa se numea), încã douã artere rutiere (Krisztina și Attila) și ajungem pe Palota Utca. De aici urcãm dealul pe care se aflã Palatul Buda. Mergem agale și ajungem în piața impozantei biserici Matyas. Nu o vizitãm însã ne delectãm cu o savuroasã înghețatã de la una din cele douã gelaterii de pe strãduța pe care intraserãm în piațã. Este multã lume în cele douã piațete din spatele bisericii, iar punctele de belvedere din zona bastioanelor sunt pline cu amatori de acrobații aviatice. Se pare cã aici este unul dintre cele mai bune puncte de observare a avioanelor care trec pe sub Podul cu Lanțuri pentru ca apoi sã se înalțe spectaculos, trecând printre imensele jaloane instalate pe Dunãre. Ne place concursul aviatic, dar parcã mai mult ne încântã panorama Pestei, de dincolo de fluviu. Ne plimbãm agale pe douã dintre strãduțele din aceastã zona selectã a orașului, Fortuna și Tancsics Mihaly, care se intersecteazã în piațeta din fața frumoasei clãdiri a Arhivelor Naționale. Imobilele vechi, excelent pãstrate, adãpostesc hoteluri, apartamente de lux sau restaurante scumpe, cu mese sub cerul liber, în grãdinile interioare. Ne întoarcem în piața Bisericii Matyas și continuãm spre sud-est. Admirãm în drumul nostru un sit arheologic cu numeroase ruine precum și multe clãdiri istorice în care se aflã sediile mai multor instituții culturale și administrative maghiare. Trecem prin fața impunãtorului Palat Buda, care gãzduiește printre altele Biblioteca Naționalã și Muzeul de Istorie. Existã și un funicular care urcã de la malul Dunãrii pânã la palat.
Accesul pe Podul cu Lanțuri este interzis temporar din cauza concursului aviatic, așa cã suntem nevoiți sã ne întoarcem pe malul Dunãrii pânã la podul Erzsebet. Urmãm același traseu spre casã, pe Vaci Urca și apoi pe Kiraly. Ne oprim sã cumpãrãm niște apã mineralã de la unul dintre puținele marketuri care sunt deschise duminica seara. Luãm cina la Red Bistro (www.redbistro.hu) din Gozsdu Udvar, pasajul care ne plãcuse foarte tare cu o searã înainte, când fusese mult mai animat. Ne potolim setea tot cu o bere neagrã și un suc de soc și comandãm apoi supã rece de fructe de pãdure, tocanã de vitã și papricaș de pui cu gãluște. Bacșișul (12%) este inclus în nota de platã. Achitãm cu cardul. Ajungem la apartament înainte ca Liana și Chris sã se întoarcã din plimbarea lor. Ieșiserã la un moment dat în oraș, pe urmele noastre, mergând pânã la Citadellla. Dupã ce ajung și ei bem vin și povestim impresii, în cocheta bucãtãrie care deservește camerele apartamentului. Un lucru este clar: mai sunt multe lucruri de vãzut în Budapesta, cãci nu am reușit sã bifãm decât o micã parte din ce are de oferit frumoasa capitalã a Ungariei.
Luni dimineațã am grijã sã plãtesc parcarea înainte de ora 8 (cam jumãtate de euro pe orã). Și bine fac pentru cã peste puțin timp vedem un nene care pusese o amendã pe parbrizul unei mașini și o poza de zor. Dupã micul dejun, dãm sã plãtim cazarea. Pe confirmarea de rezervare de la booking.com, pe care o avem printatã, scrie clar cã se acceptã plata cu cardul (American Express, Visa, MasterCard). Însã tânãrul ne spune cã putem plãti doar cash. Îi rãspund cã nu mi se pare corect sã mã oblige sã pierd timp cãutând un bancomat, în condițiile în care pe booking.com scrie clar cã pot plãti cu cardul. Vorbește la telefon cu proprietarii, sau cel puțin așa mã lasã sã cred. Evident, rãmâne ca el. Îi dãm o parte din sumã în forinți și o parte în euro, iar echivalența o face la un curs pe care ni-l aratã pe telefon, de pe site-ul unei bãnci. Ideal ar fi fost sã avem toatã suma în euro, cash, cãci atunci am fi plãtit exact suma în moneda europeanã menționatã pe rezervarea de la booking.com. Din diferența de curs i-a ieșit și lui un bacșiș cãci evident nu primim chitanțã. Parafrazându-l pe Caragiale – evaziune sã fie, dar sã știm și noi. Reușim sã plecãm pe la 10:30, ușor dezamãgiți de aspectul cu plata.
La granițã, vameșii români ne cer talonul mașinii, pentru a-și nota cu ce autoturism intrã în țarã cetãțeanul australian Chris. Nemulțumitã de faptul cã ștampila pusã pe pașaportul acestuia este cam ștearsã, Liana se întoarce la ei și le cere sã punã o ștampilã mai fermã, care sã fie vizibilã și pe copiile actelor necesare pentru nuntã. Prima masã a lui Chris în noua lui patrie (exceptând desigur vacanța pe care o petrecuse în țarã la începutul anului) este neaoș româneascã – mititei pe Dealul Negru.
Din cei vreo 620 km parcurși prin România, circa 55% au fost pe autostradã. Este posibil ca procentul sã fi crescut puțin între timp odatã cu realizarea joncțiunii segmentelor Timișoara-Arad, Arad-Nãdlac (și granițã-Mako, în Ungaria) și cu finalizarea tronsonului Lugoj-Timișoara. Dar totuși nu cred cã a crescut prea mult, dacã ținem cont cã în România se întâmplã uneori ca autostrãzile sã se mai și închidã, dupã ce cã și așa avem puține. Mã refer desigur la porțiunea dintre Sibiu și Sebeș, închisã pe termen lung pentru reconstrucție. Cu sau fãrã acest segment, rãmân totuși vreo 250 km de drum național, cele mai dificile porțiuni fiind evident Valea Oltului și Deva-Lugoj.
Dupã vreo 11 ore de la plecarea din Budapesta (incluzând evident și opririle), ajungem în București. Îi ajutãm pe prietenii noștri sã-și care bagajele în casã și îi lãsãm sã înceapã noua lor viațã în trei - Liana, Chris și beagle-ul Jack.
