Guest Bloggers

Va multumim pentru impresiile si povestile voastre (mai ample sau mai succinte) din calatoriile facute:
[#1] Noua "sosea Transalpina"- de Adi Alexandru - 24 august 2011
[#2] Salutari provensale - de la Ilinca, Anca si Adrian Popescu2-9 mai 2015





[#2] SALUTARI PROVENSALE


de la Ilinca, Anca si Adrian Popescu

Provence (Franta), 2-9 mai 2015


Avignon, duminica 3 mai: Un mic semn de la noi, am ajuns cu bine, drumul ok, doar ca intre Austria si Mulhouse ne-a plouat in continuu, 900 km. La fel si in Mulhouse, Freiburg si satucele alsaciene a doua zi, cand totul era inchis, ca era 1 Mai – evident ca nu am avut de unde cumpara mancare si umbrela. Masinuta merge super, are consum mai bun sub 90 decat peste 90, inca e o enigma pentru noi – ideea e ca am scos un consum de 4,25 l/100 km pana in Avignon, ceea ce este super ok. Evident ca ne costa autostrazile in Franta mai mult decat motorina, iar diferenta, din pacate, nu e mica. Avignon e foarte, foarte frumos (606 km de la Mulhouse, am facut fix 7 ore din Mulhouse, cu 3 opriri de motorina, pipi si mancare, ieri la 17 eram aici).

Azi am facut satucele provensale, extrem de cochete si dragute, mult mai artistic aranjate decat cele alsaciene. Multa piatra si multe flori. Am vazut chiar si lavanda, un pic inflorita. Suntem bine si in forma, maine probabil ca vom cobori spre Marseille si Mediterana.

Salutarile noastre calde… 28 de grade azi.


Avignon, luni 4 mai: Incerc sa suplinesc un fel de ghid de vacanta. Mi-am planificat zilele aici la fata locului, de principiu, dar mai pot suporta modificari in functie de ce gasim acolo si de validitatea soferului nostru – e unu’, trebuie sa il menajam. Iata primele doua zile, asa cum s-au intamplat.
 
Ziua 1. Regiunea Vaucluse + Luberon: Avignon – Apt – Roussillon – Lacoste – Lourmarin – Fontaine de Vaucluse – L’Isle sur la Sorgue – Avignon
  • Avignon – Apt (53 km): celebrele fructe cristalizate, iubite de papi. Catedrala Saint-Anne. Crama in Place Septier.
  • Apt – Lacoste (11 km): castelul marchizului de Sade
  • Lacoste – Roussillon (15 km): celebrele stanci ocru “de Colorado”
  • Roussillon – Gordes (9,5 km): restaurantul din filmul “A good year” cu Russel Crowe - La Renaissance. Podgorii de vii.
  • Gordes – Fontaine de Vaucluse (14 km): sat pitoresc.
  • Fontaine de Vaucluse – L’Isle sur la Sorgue (7 km): un satuc foarte frumos. Cu specificatia ca l-am facut doar in trecere, il mai avem in vedere pentru inca o bucata de zi. 

Ziua 2. Regiunea Bouches de Rhone: Avignon – La Ciotat – calanques – Cassis – Marsilia – Avignon
  • Avignon – La Ciotat (130 km; 1h37min): La Ciotat este locul de nastere al cinematografiei (unul din motivele pentru care am vrut sa mergem aici), locul in care Louis si Auguste Lumiere au proiectat in anul 1895 primul film din istoria cinematografiei – intrarea unui tren in gara La Ciotat.
  • La Ciotat – Cassis: Pe drumul dintre La Ciotat si Marsilia se afla cele mai cunoscute calanques (golfulete in calcar ca niste mici fiorduri), in numar de 10. La aceste calanques se poate ajunge pe jos sau pe mare, cu plecare din La Ciotat, Cassis sau Marsilia. La Ciotat – Figuerolles (1,8 km). Figuerolles – Goudes (42 km). Goudes – Sugiton (14 km). Alte calanques: Mugel, Cassis (Cassis – Goudes 25 km), Morigou.
  • Cassis – Marsilia (32 km): Basilica Notre Dame de la Garde. Chateau d'If (inchisoarea in care Edmond Dantes, personajul lui Dumas, a fost incarcerat). La Corniche, o sosea construita chiar pe malul stancos al orasului, deasupra marii. Portul vechi. Fort Saint Nicolas si Saint Jean.
  • Marsilia – Avignon (96 km). 

Drumul din La Ciotat la Cassis (Route de Cretes) a fost extrem de frumos, dar si de periculos, se circula pe o singura banda, fara parapeti si cu multe ace de par.

Am intrat in Marsilia, dar am crezut ca am ajuns in Maroc: un alb era o raritate, iar noi eram deja exotici. Am parcat in centru in inima unui cartier magrebian si ma gandeam cu groaza ca trebuie sa ne intoarcem la masina. Probabil ca orasul este mai frumos de atat, dar pentru noi prima impresie a fost puternica si nu buna, asa ca in afara de centru, prefectura, opera si vechiul port, am sarit peste restul obiectivelor de frica intoarcerii pe seara la masina. Am cautat apoi un supermarket (si in oras si pe autostrada). Ti-ai gasit! Toate inchise cu multe lacate si goale de pe la ora 7, banuiesc. Apoi am cautat o benzinarie. Cu greu am gasit una, bineinteles pe sensul opus pe autostrada. Am mers totusi, a platit Adi 50 euro (se plateste in avans) dar pompa a mai avut motorina doar de 38 euro, iar nenea de la benzinarie tocmai inchisese. Acum pare amuzat dar atunci nu a fost. Din fericire, nenea ne-a dat diferenta de bani inapoi. Apoi, lesinati de foame, ne gandeam cu groaza ca pentru dimineata nu mai avem mancare si nici macar apa. La coltul strazii noastre am gasit un minimarket ok care avea de toate asa ca am facut plinul pentru maine (am uitat totusi de apa si chiar nu avem) si acum putem dormi linistiti.

Pentru maine avem un traseu dragut, dar va zicem maine - sa fie in timp real.


Avignon, miercuri 6 mai - dimineata: Ieri nu am reusit sa scriem, deoarece cand ne-am intors acasa am avut o „seara pijama de fete” si am intrat direct in program. Iata ziua de ieri:

Ziua 3. Regiunea Bouches de Rhone: Avignon – Arles – Saintes Maries de la Mer – Nimes – Avignon
  • Avignon – Arles (37 km): A trait Nostradamus. Amfiteatrul coridei. Biserica St Trophime. Picturile lui Van Gogh din perioada cat a stat la Arles (adresa: 25 Rond Point de Arene City Centre, langa Piata Republicii).
  • Arles – Saintes Maries de la Mer (38 km): Este centrul parcului natural Camarque si capitala zonei. Se ajunge pe route de Cacharel. Grupuri de flamingo si cai salbatici.
  • Saintes Maries de la Mer – Nimes (69 km): Templul roman. Arenele antice. Castelul. Templul Dianei. Aici a trait Daudet.
  • Nimes – Avignon 46 km 

Arles este un oras foarte frumos si elegant. Orasul vechi se afla in inima orasului mare si este inconjurat de vechile ziduri ale cetatii, care il fac si mai pitoresc si intim. „Arlezii” au profitat la maxim de prezenta lui Van Gogh in orasul lor: cafeneaua Van Gogh, strada Van Gogh, piata Van Gogh. E adevarat ca unul dintre restaurante este chiar cel din tabloul lui Van Gogh, dar totusi. Din fericire, totul este foarte concentrat aici: intri in centru - hop fundatia Van Gogh, mai mergi putin - pac piata Republicii cu Primaria, iesi din piata - ajungi imediat la amfiteatrul roman. Dupa amfiteatru urmeaza corida unde si astazi sunt spectacole; banuiesc ca nu asa sangeroase, ci mai mult simbolice, de dragul turistilor. Aici, langa amfiteatru am gasit un mic restaurant breton si ne-a apucat nostalgia. Am mancat crepes cu marrons si eu am baut un kir breton – un deliciu! Pana la urma ne-am decis sa plecam din Arles, multumiti ca ne-a venit inima la loc dupa Marseille.

Apoi a urmat parcul natural Camargue. Practic nu e un parc, ci o rezervatie naturala prin care mergi catre urmatoarea destinatie: un mic orasel situat pe malul Mediteranei – Saintes (ca sunt multe) Maries (desi pe nici una nu o cheama Maria) de la Mer. Regiunea este superba: cai peste tot (ei zic salbatici, dar de fapt apartin cuiva, numai ca pot sa zburde linistiti pe unde au ei chef). Caii de Camargue sunt albi, cu bot gri, foarte frumosi, as fi vrut sa mangai unul, dar nu te apropiai. Aici este si patria tuturor pasarilor de balta mari si mici care au casuta lor in parcul ornitologic. Dar cel mai mult mi-au placut flamingii, foarte, foarte, foarte frumosi, pe care ii vedeai in orice ochi de apa. Sincer, mie imi pareau doar in vizita, pentru ca in mintea mea ii asociam cu alte ape mai mari nu cu lunca, dar fie. 

Am ajuns apoi in orasul Mariilor. Foarte frumos! Mic si cu aer de mare, curat si ingrijit. Ne-am dus sa vedem ce e cu Mariile la catedrala centrala si am aflat ca de fapt sunt 3 sfinte la care se inchina pelerinii. Una dintre ele, Sara, este negresa si este protectoarea tiganilor (am vazut si cativa din astia in jurul manastirii, stiau ei ce stiau). Dupa o mica tura pe faleza, am plecat catre masina si abia atunci am vazut si eu primii francezi entuziasti: tipau, radeau, bateau din palme. M-am dus sa vad care este motivul de distractie si am vazut: jucau petanque. Erau ca mosuletii nostri din parc numai ca, in loc de sah, aruncau cu bilele alea de metal si lesinau de cate ori se opreau bilele (prea aproape, prea departe, prea la stanga, prea la dreapta). Oricum mi-au placut, pareau veseli, nu blazati. 

Dupa asta a urmat Nimes. Adi a fost cel mai impresionat de Nimes. I s-a parut linistit, curat, civilizat. Si mie mi-a placut. Nimes este „ville fleurie” – este clasificat cu 4 flori (foarte, foarte rar in Franta) si merita. Cele mai frumoase au fost gradinile de la templul Dianei (frumoase, verzi, pline de statui si fantani) si templul care chiar avea un aer misterios. Arenele antice erau impunatoare, poate pentru ca veneai de pe stradute mici si apoi ti se deschidea perspectiva fix la arene. In concluzie, Nimes este un oras frumos si linistit, bun de vizitat. 

Azi avem multe satuce mici provensale, abia astept! 


Avignon, miercuri 6 mai - seara: Am ajuns deja la o concluzie: clar imi place mai mult la tara, dar nu as putea locui decat la oras. Aici, in satuce, ai putea locui doar daca ai fi o molusca, sau un castravete de mare ceva. Totul este static, atat de static incat te intrebi daca se intampla ceva notabil vreodata.

Ziua 4. Regiunea Bouches de Rhone (zi de satuce boeme provensale): Avignon – Salon de Provence – Fontevielle – Les Baux – St. Remy de Provence – Avignon
  • Avignon – Salon de Provence (48 km): Château de l'Emperi, castelul a fost cel mai mare din Provence în timpul secolelor 12 şi 13. A fost resedinta preferata de episcopii din Arles. Fontaine Moussue, din Place Crousillat – a existat inca din secolul al 16-lea. Capela St. Michel, construita în timpul secolului al 13-lea.
  • Salon de Provence – Fontvielle (43 km): A trait Nostradamus. A trait Daudet: moara lui Daudet, castelul de Montauban (cu care Daudet era prieten si locuia din cand in cand). Apeductul roman. Abatia de Montmajour.
  • Fontvielle – Les Baux, sat pietonal (8 km): In Evul Mediu aici au locuit cei mai puternici lorzi feudali din sudul Frantei. Stancile dramatice de unde se vede o vale plina de plantatii de maslini si podgorii a inspirat de-a lungul timpului numerosi autori si artisti si se spune ca a fost sursa de inspiratie pentru descrierea Purgatoriului din Infernul lui Dante. Aici s-a descoperit bauxita. Oras fortificat extrem de vechi, de acum 6000 ani.
  • Les Baux – St. Remy de Provence (10 km): S-a nascut Nostradamus. Ruine romane. Manastirea Saint Paul de Mausole unde a fost tratat Van Gogh (aici a avut 3 camere la dispozitie, se pot vizita). Arcul de triumf, cel mai vechi din Franta.
  • St. Remy de Provence – Tarascon (16 km): Celebru pentru opera lui Daudet „Tartarin din Tarascon”. Castelul.
  • Tarascon – Avignon 23 km

In Salon de Provence totul este frumos. Orasul este curat – cum altfel – si plin de terase. Castelul este perfect intretinut, ca si capela si fantana. Chiar si arabii sunt mai simpatici. Am mancat cu totii cate un kebab (Ilinca a fost stresata in permanenta ca nu cumva al ei sa fie de cal) si a fost foarte bun.

Apoi a urmat Fontvieille, orasel si mai mic si mai cochet. Si daca tot a fost aici Daudet, macar sa profitam: am vazut toate cele 4 mori – traseu pe care il facea des Daudet inainte sa scrie si sa devina celebru – si castelul frumos, dar nu foarte impresionant. In schimb, altceva a fost mult mai haios: in timp ce Adi cumpara vederi, eu ii aratam Ilincai ce oja frumoasa am la unghiile de la picioare. Un batranel simpatic ne-a zambit. Cand am plecat catre masina, ne-am intalnit cu acelasi batranel simpatic in spatele primariei; ne-a zambit, ne-a salutat si ne-a spus ca el este primarul. Am avut cateva schimburi de amabilitati, ne-am salutat din nou si apoi am plecat mai departe. Si uite asa, in Fonteville nu numai Daudet este celebru, ci si noi – doar am avut o mica sueta cu primarul.

Apoi Les Baux. Un orasel catarat pe stanci, construit in stanci. Masinile se parcheaza la intrarea in oras; privilegiati sunt doar riveranii, care au locuri speciale de parcare, ceva mai sus. Jos parcarea costa invariabil 5 euro (iti trebuie monede, nu iti dau rest), insa noi am fost descurcareti: cum nu aveam 5 euro in monede, am lasat un biletel simpatic in geam in care spuneam ca platim cand coboram din oras si vom avem bani schimbati. Sus in oras a fost chiar frumos: toata piatra muntelui sculptata in case, casute, stradute, arcade. Ne-am plimbat, am vizitat, am admirat si apoi am plecat.

A urmat St. Remy de Provence. Scurt dar cuprinzator: frumos ca toate celelalte, il aminteau pe Nostradamus, dar nu exagerau ca cei din Arles cu Van Gogh (o statuie aici, o placuta dincolo erau de ajuns). Centrul frumos si cochet. Pe o straduta laterala din centru, langa primarie, am gasit o terasa de vis – Chez Marie – acolo chiar as fi stat toata ziua daca orarul imposibil al francezilor nu ar fi inchis-o cu lacat pentru ca nu era nici ora de pranz si nici de cina. La plecare am cautat manastirea, dar fara folos – am ocolit orasul peste tot, nici urma de indicator catre Saint Paul de Mausole. Nu regret, este inca un „to do” pentru urmatorul concediu in Provence.

St. Remy, Les Baux si Fontvieille sunt in parcul natural regional Des Alpilles. In fuga spre casa (am promis ca ajungem la 8 sa vada Ilinca daca April se casatoreste cu iubitul ei – din Gray’s Anatomy, nu din Mica Sirena cum credeam), am intrat in Tarascon sa vedem daca il gasim pe Tartarin. Culmea, l-am gasit intr-un mic scuar in centrul orasului, ascuns langa un zid plin de flori. Am gasit si castelul si catedrala, frumoase, asezate fata in fata sa se admire reciproc. 

Si am terminat si periplul de azi, care a mers mult mai bine decat ne asteptam. Sa nu uit de cateva concluzii intermediare pe care nu vreau sa le ratez. Chiar daca nu prinzi lavanda inflorita, ideal este sa vezi Provence in a doua jumatate din mai (nu stiu cum in orasele astea mici ar putea incapea mii de turisti; cateodata si noi, 50-100, paream prea multi). In mai este deja foarte cald, deci chiar daca plecati de acasa cu ploaie, mai bine prevedeti pentru vacanta pantaloni scurti. Restaurantele asa-zis specifice zonei nu sunt neaparat cele mai bune (un fel de la pomul laudat). Pana acum cel mai bine a fost la restaurantul breton si la arabii din Salon de Provence, fata de terasele din port de pilda. Semafoarele se sincronizeaza, simt masina si se fac verzi de bucurie, iar indicatoarele acelea care iti arata viteza cu care rulezi, nu numai ca ti-o arata, dar iti si calculeaza automat si iti afiseaza cate puncte iti iau pentru asta. Francezii nu sunt numai blazati! Da-le doua mingi de fier si sa vezi atunci entuziasm!
  
Gata, atat. Maine e un program usor, sa vedem daca se leaga.


Avignon, vineri 8 mai:
 Pentru ca nu am fost foarte decisi daca vom ajunge sau nu la Saint Tropez, ieri a fost o zi cu un singur obiectiv. Daca ajungeam la St. Tropez, aveam 200 km pana acolo si la intoarcere viziam Aix en Provence. Pana la urma am renuntat la St. Tropez si i-am acordat Aix-ului toata ziua.

Ziua 5: Bouches du Rhone: Avignon – Aix en Provence – Avignon
Avignon – Aix en Provence (82 km): Casa natala Cezanne. A copilarit Emile Zola, prieten cu Cezanne. Cafeneaua Orientala, cafeneaua Clement, cafeneaua “Doi Baiteti” unde Cezanne se intalnea cu alti artisti. Celebrele fantani de pe Cours Mirabeau. Orasul vechi. Catedrala St. Sauveur. Cartierul Mazzarin.

Daca din intreaga vacanta ar fi sa aleg un oras in care sa locuiesc, atunci ar fi Aix. Animat, dar nu exagerat de obositor, plin de tineri (cred ca este un centru universitar important), cu centrul vechi frumos si boem, magazine, strazi inguste, frumos. Primul lucru pe care l-am constatat este ca parcarile sunt neincapatoare (si acum nu eram in  plin sezon turistic!). Din fericire am gasit o parcare subterana in centru si am profitat rapid. Cu obiectivele este simplu: sunt desul de grupate, nu le poti rata deoarece treci pe langa ele oricum daca te plimbi prin vechiul oras. Cours Mirabeau este un bulevard larg, strajuit de platani (cei mai frumosi platani sunt in Franta, as vrea si eu cativa acasa), cu alei mari pietonale si cladiri frumoase de o parte si alta (vechi resedinte particulare, acum majoritatea hoteluri). Practic bulevardul imparte inima orasului in centrul vechi (in dreapta) si cartierul Mazzarin (supermodern in anii 1600) in stanga. Centrul vechi mi-a placut cel mai mult: stradutele sunt foarte inguste dar foarte curate si aproape la fiecare intersesctie este o mica piateta cu terase si fantani. Cred ca seamana mult cu anumite orase italiene, asa imi face impresia. Dupa ce te ratacesti bine pe stradute si vezi destule fantani (au atatea ca nu mai stii care erau cele importante), ajungi la Primarie – unde altundeva decat intr-o piateta cu terase si fantani.

Primul tur prin centrul vechi a fost unul de forta (aveam nevoie la baie, dar nimeni nu ne schimba banii in 50 centi pentru toaletele automate, asa ca am cumparat rapid vederi si am rezolvat problema). Si cum dupa asta viata era mai frumoasa (vorba Ilincai), am repetat turul, de data asta relaxati. Am inceput acum cu cartierul Mazzarin, unde stradutele nu mai sunt atat de boeme si cladirile atat de pitoresti si piatetele atat de dese. Nici fantani nu prea sunt, in afara uneia importante (cu delfini) care era insa in renovare. Am cautat casa natala a lui Cezanne, insa fie nu am notat eu corect adresa, fie nu am mers unde trebuie, cert este ca nu am gasit-o si nu era semnalizata nicaieri. La un moment dat am gasit un parc si am vrut sa-l vizitam. Hm, nu era chiar un parc, ci mai degraba un parculet unde ieri era o expozitie de fotografie. 90% din parc era insa petanque-ria municipala. Arata ca o sala mare de bowling pe pamant, unde toti mosuletii orasului se distrau la greu. Ne-am intors in centrul vechi, am admirat din nou cladirile vechi si am mancat la o mica terasa lipita de catedrala. Ne-a placut foarte mult conceptul: se numeste Simply Food si totul era bio si foarte gustos. Seamana oarecum cu Frufru, dar dupa parerea mea, mult mai bun. A, am uitat sa amintesc ceva: aixoasele sunt cele mai aranjate si cochete frantuzoaice pe care le-am vazut in vacanta asta.

Gata si Aix-ul si s-au mai adunat cateva concluzii. Cred ca, desi in general conduc masini micute, francezilor din Provence orice masina li se pare prea mare si o “ajusteaza” ei sa se incadreze in peisaj. Absolut toate erau busite in toate colturile (daca exista o masina cu doar doua colturi lovite inseamna ca ala era un sofer bun). Si ca sa fie clar, am vazut masini care pareau de dus la casat, dar de fapt erau functionale si posesorii lor nu aveau nicio probelma ca masina arata ca dupa razboi (una avea chiar parbrizul lipit cu scotch). Provensalii sunt mai impulsivi (am auzit cateva claxoane, putine ce e drept). Toti localnicii sunt de o relaxare incredibila; pentru asta i-am invidiat maxim!  

Gata, azi e zi scurta pentru ca avem de pregatit si bagaje.


Avignon, sambata 9 mai: Si iata-ne si in ultima zi de vacanta, scurta (credeam noi).

Ziua 6: Luberon: Avignon – Pond du Gard – Avignon
  • Avignon – Pont du Gard (28 km): parte a Patrimoniului UNESCO din 1985. Podul peste raul Gardon a fost construit de romani in 40-60 d.Hr., sub imparatii Claudiu si Nero. Are 49 m inaltime si trei randuri de arce suprapuse.
  • Pont du Gard – Avignon (35 km): un fel de Vatican la inceputul sec. 14; catedrala Notre Dame des Doms construită in sec. 12, insa depasita de palatul extravagant care s-a inaltat alaturi; Promenade du Rocher des Doms; Pont d’Avignon; Place de l’Horologe; Rue Grande Fusterie, foarte aproape, cu o sumedenie de mici magazine specializate in lavanda si produse obtinute din lavanda

Ca de obicei, in ultima zi constatam ca abia acum ne-am relaxat suficient, ca am intrat in ritmul de vacanta si ca simtim mai bine fiecare moment nou. Asa ca ne-am gandit sa profitam la maxim de senzatie. Pentru ca un singur obiectiv pe zi ne cam deconcentreaza, ne-am hotarat sa mai alegem unul aproape de Avignon ca sa completam lista.

Adi a hotarat Pont du Gard, despre care am citit numai cuvinte de lauda. Ce nu am citit si nu am retinut (pentru ca gazda noastra prevazatoare ne spusese asta) era pretul pe care il cereau francezii in numele romanilor: 18 euro, indiferent cat stateai la Pont. Asta daca intrati in perimetrul respectiv (oricum altfel nu puteai vedea podul) cu masina plus 2 persoane. Daca mergeai pe jos (cum am facut noi, care am parcat masina intr-un parking free la 2 km), pretul era de 7 euro/persoana. Noi am platit totusi 14 euro, nu 21 cum ar fi trebuit – cred ca Adi a negociat bine in franceza cu domnul de la casa de bilete. In final am intrat in perimentrul respectiv care se intindea pe ambele maluri ale raului si cuprindea o zona de picnic, o zona de plaja probabil, desi nimeni nu facea plaja, doua terase si un muzeu. Celebrul pod este intr-adevar mare, foarte interesant datorita celor 3 arce suprapuse, dar prea comercial dupa parerea mea; isi pierduse tot farmecul salbatic si aerul istoric, devenind un simplu obiectiv turistic lustruit. Plimbarea pe jos pana la pod si inapoi a fost insa interesanta si am putut admira viile care se intindeau pana in apele raului Gardon.

Dupa podul din Gard a urmat altul cel putin la fel de celebru – eu cred ca este totusi mai celebru, deoarece Pont Avignon are un cantecel al lui, iar Pont du Grad nu are. Si iata prima zi lunga in Avignon. Acum am descoperit ca orasul, intre zidurile vechi ale cetatii, este fermecator: are stradute mici si animate, foarte pitoresti si toate converg catre Place d’ Horologe (aici este primaria, opera, terasele, drumul catre Palatul Papilor, situat la o aruncatura de bat). Dar ar fi incorect daca nu as spune nimic despre zidurile cetatii: impunatoare, frumoase, fine, care lasa orasul sa respire prin numeroasele porti cu arcade crenelate. Dupa ce treci de ele, nu iti ramane decat sa colinzi brambura pe stradute. Este chiar recomandat sa faci asta pentru a nu rata obiectivele principale care sunt adunate in jurul Palatului Papilor, iar daca nu vezi Palatul atunci trebuie sa te duci urgent la oftalmolog! In cea mai mare piata a orasului, catarat pe singura colina, se afla Palatul. Pare de necuprins de jos, din piata, si te incearca un sentiment amestecat de teama si admiratie. La noi a fost mult indulcit de un nene cu saxofon care canta jazz super. Dupa care si aerul relaxat si boem a trecut  cand vreo 10 tipi l-au adus acolo pe Moliere sa il faca de ras cred. Ne-a elucidat Ilinca misterul: in Franta, noaptea burlacilor/burlacitelor este de fapt ziua burlacilor/burlacitelor, in care protagonistii – cred ca strict pentru a se desensibiliza pentru ziua care urmeaza – sunt costumati de prietenii lor, adusi in piata centrala si pusi sa faca diverse: fetele pot fi deghizate in albine de pilda si impart miere tuturor; baietii sunt in general imbracati in fete sau fotbalisti si trebuie sa faca ce le spun prietenii. Bietul nostru oropsit era imbracat in Moliere – doar cu toga si peruca, sub toga nu era mare lucru – si a dansat, a facut streaptease, s-a catarat pe parapeti… tare! Oare viitorul socru va cauta pozele pe facebook? Am parasit “scena” si am vizitat gradinile palatului, de unde ai un belleview asupra raului si podului. Am coborat apoi sperand sa urcam pe pod, insa era inchis pentru renovari, asa incat am traversat putin pe celalat mal sa il putem admira si din alt unghi.

Ne-am intors apoi in oras si am mancat la o terasa din Place d’Horologe, incercand sa decantam toate lucrurile frumoase vazute. Atat de pierduti eram incat am uitat sa ne sunam gazdele, desi asa ramasese stabilit. Le-am scris un mesaj si a fost suficient, a doua zi la 10 ne-am intalnit si dupa un scurt schimb de amabilitati am plecat catre Mulhouse, via Lyon. Mare oras Lyon! Centrul istoric are acelasi aer boem si fermecator cum ne-am obisnuit deja. In timp ce Ilinca ne facea o poza in piata din fata catedralei, un domn foarte simpatic ne-a abordat si ne-a povestit toata viata lui – interesanta de altfel: a fost trezorier, basist, iar trezorier. Scurta vizita, scurta masa (ca timp si dimensiuni: vase mici dar mancare buna), scurta pauza si apoi la drum.

Putem spune ca vacanta s-a incheiat in Mulhouse cand am lasat-o pe Ilinca la domiciliu, cu pisicile si prietenii ei: Lise si Lucas (sau micuta boaba de mazare/nuga, cum ii spune ea).

Si acum, daca pot sintetiza bine, iata Provence-ul pe scurt:
  • Mai bine in luna mai (cald si putini turisti) decat in iulie (canicula cu bouchones).
  • Autostrada costa, chiar mai mult decat motorina (aprox. 100 eur pe noi, si asta in conditiile in care in afara de drumul catre Marseille in zilele de vacanta nu am folosit-o), iar parcarile in oras mai mult decat autostrada.
  • Drumurile, chiar si cele mai neinsemnate, sunt perfecte, asa ca sunt de preferat acestea, peisajele merita fara indoiala iar timpul pana la destinatie e aproape acelasi.
  • Peisajele sunt foarte diferite: stanci abrupte si dezvelite, lunci, paduri dese, dealuri pline de vii – toate in 100 km – si multi maci! Nu am vazut eu lavanda inflorita, dar macar am vazut rosu in fata ochilor de atatia maci.
  • Obiective: enorm de multe! Daca credeti ca o vacanta de o saptamana este suficienta pentru Provence, inseamna ca v-ati gandit ca nu veti dormi deloc!
  • Orasele: frumoase, curate, cu oameni relaxati.
  • Satucele: perfecte. Atat de boeme si de gotice si de specifice si de colorate si de… Pentru ele as spune oricand “encore un fois”
  • Mancarea: scumpa la restaurant. Un fel de mancare intre 12-16 euro (mediu), un meniu intre 15-30 euro (mediu). Mai ieftina la cele de specific libanez sau “a emporter” (daca nu o manaci in local, ci o iei la pachet, diferenta fiind de pana la 2 euro). Ce am mancat specific: ciorba de peste (care nu este practic o ciorba ci o pasta groasa de peste si scoici, buna de alfel), aioli (o maioneza cu usturoi, buna), aubergine (vinete) gratinate cu branza de capra – chiar bun. Si multa branza frantuzeasca, normal.
In rest va trebuie doar ceva conditie fizica pentru plimbari si chef de hoinareala.






==========





[#1] NOUA "SOSEA TRANSALPINA"

de Adi Alexandru

24 august 2011


Circuitul a fost urmatorul: Bucuresti - Pitesti - Rm. Valcea - Horezu - Polovragi - Baia de Fier (aici am dormit in prima noapte) - Novaci - Ranca - Obarsia Lotrului - Vidra - Voineasa (dormit a doua noapte) - Brezoi - Cozia - Rm. Valcea - Pitesti - Bucuresti.

Transalpina (2145 m in Pasul Urdele) este mai inalta decat Transfagarasanul (2042 m). Ca sa-ti fie mai usor, ambele sosele reprezinta o traversare de la nord la sud (si reciproc) a Carpatilor Meridionali, la stanga fata de Valea Oltului (intre Sibiu si Rm. Valcea) in cazul Transalpinei (peste Muntii Parangului) si respectiv la dreapta, in cazul Transfagarasanului (peste Muntii Fagaras). Dar daca soseaua de pe Valea Oltului (drumul european E81), intre Sibiu si Rm.Valcea, parcurge un defileu intre munti, cele doua sosele alpine sunt doua traversari peste munti.

In ziua intai, prima vizita a fost la Manastirea Bistrita (ctitorie a unor boieri craioveni - 1492-1494): cu picturile lui Tatarescu ale ctitorilor, cu prima (se pare) carte tiparita in limba romana la 1508 sau cu "prima istorie universala" (a lui Moxa) de pe meleagurile mioritice (1620)... alte detalii gasesti la http://www.turismland.ro/manastirea-bistrita-valcea/.

Al doilea obiectiv vizitat a fost Manastirea Horezu (sau Hurezi), cea mai reprezentativa ctitorie (1690-1703) a lui Brancoveanu si considerata "cel mai vast ansamblu de arhitectura si arta caracteristice pentru epoca de tranzitie de la medieval la modern pastrat in Tara Romaneasca" (alte detalii la: http://www.turismland.ro/manastirea-horezu-hurezi/). Biserica manastirii este superb refacuta (terminata in 2005). Paraclisul manastirii este la etaj iar trapeza (sala de mese) la parter. Tot aici se gasesc bolnita (bolnita = biserica mica pe langa o biserica mai mare / asezamant de binefacere pe langa o manastire) si ruinele asezamantului unde erau cazati cei ce erau tratati la bolnita manastirii (unele calugarite aveau pregatire medicala). Am vazut multi francezi (pensionari) cu rulote moderne in vizita la manastire. Primaria a amenajat o parcare speciala pentru astfel de masini (cu wc-uri curate, cu dus). Am observat ca localitatea Horezu este de fapt infratita cu o localitate din Franta.

Al treilea obiectiv vizitat a fost Horezu, cu atelierele si punctele de vanzare ale vestitilor mesteri populari, de unde am luat cateva obiecte din ceramica.

Urmatorul obiectiv vizitat a fost "Complexul Muzeal Maldaresti" (la sud de Horezu), care cuprinde Culele Greceanu si Duca, precum si casa memoriala I.G. Duca (prim-ministrul liberal, asasinat de legionari pe 30 decembrie 1933 in gara Sinaia). Culele (deriva din turcescul “kule”) sunt locuinte turn, ridicate de boierii olteni ca masura de aparare impotriva amenintarii incursiunilor de la Vidin si Ada-Kaleh si cetelor de haiduci (alte detalii la http://www.turismland.ro/complexul-muzeal-maldaresti-valcea/)

Urmatorul loc prin care ne-am plimbat au fost Cheile Oltetului - cu o lungime de 3 km. Dupa aproximativ 200 de metri de la intrarea pe Cheile Oltetului se gaseste Pestera Polovragi (alte detalii la http://portalnovaciranca.ro/cheile-oltetului-pestera-polovragi.html). Pestera Polovragi n-am vizitat-o pentru ca se terminase programul (detalii la http://www.turismland.ro/pestera-polovragi-masivul-parang/).

Ultimul loc vizitat in prima zi a fost Manastirea Polovragi, ctitorita la 1505 (Brancoveanu a fost al treilea ctitor).Alte detalii la http://portalnovaciranca.ro/manastirea-polovragi.html. Interesanta este si bolnita manastirii - turnul clopotnitei are intrare separata fata de bisericuta propriu-zisa (detalii la http://www.turismland.ro/biserica-bolnita-polovragi/).

Am innoptat in Baia de Fier, la pensiunea Viitorul (http://www.pensiuneaviitorul.com/).

A doua zi dimineata am plecat spre Transalpina: catre Novaci - la 5 km, apoi urcarea catre Ranca la altitudinea de 1700 m. Vremea a fost superba. Spre Ranca, am intalnit vacute si cai la pascut pe marginea drumului. Se vede cel mai inalt varf din Muntii Parang (Parangu Mare, 2519 m), al cincilea ca inaltime din Carpatii Meridionali, dupa varfurile din Fagaras: Moldoveanu cu 2544 m, Negoiu cu 2535 m, Vistea Mare cu 2527 m, Calţun-Lespezi cu 2522 m (sursa wikipedia). In 1991, cand am facut noi revelionul la Ranca, erau doar trei cabane. De la statiunea Ranca, drumul urca in serpentine catre Varful Papusa. O poza idilica: un cioban rezemat in toiag si cu oile sale. Foarte multe stane de oi (un alt mare avantaj fata de Transfagarasan, unde nu am vazut decat o stana. Sa fi vazut pe marginea drumului cum faceau francezii poze la copii pe magari sau cum cumpara lumea branza direct de la ciobani (erau din loc in loc). La coborare am vazut trei familii (erau trei masini) care serveau masa la o stana de pe marginea drumului. In cel mai inalt punct de pe soseaua Transalpina am urcat pe culmea cea mai inalta, de langa soseaua care ajunsese la cota ei maxima (2142 m). O mare problema daca te apuca burta prin aceste locuri pentru ca totul este "descoperit". Am inceput sa coboram spre Obarsia Lotrului. La stanga drumul mergea spre Petrosani si Valea Jiului; noi am luat-o la dreapta catre Voineasa si Valea Oltului. La Obarsia Lotrului lumea facea plaja (multe corturi).

Am vazut Lacul Vidra din masina, la 15 km de Obarsia Lotrului. Am urmat un indicator fals catre statiunea Vidra, de pe malul Lacului Vidra. Insa nu exista asa ceva, ci doar un hotel care nu a fost terminat niciodata si cinci vile (de doua stele), vai de mama lor. Peisaj dezolant. In statiunea Voineasa (dupa alti 25 km), alte vile parasite. In Voineasa, ne-am cazat la o pensiune mica (Teodora). Am iesit la o bere, la "bodeaga" si la o plimbare romantica peste podeturile miscatoare de peste raul Lotru.

Ziua urmatoare am plecat spre Brezoi, unde Mihai Viteazu s-a cununat cu Doamna Stanca. Din pacate, nu am mai oprit masina la un monument ridicat in memoria eroilor locali si care simbolizeaza Romania Mare (care nu se stie cum a scapat de la distrugere de catre tovarasii veniti la putere in 1945). Pe drum, ne-am mai tras in poze la Lacul Malaia si respectiv Lacul Bradisor. Cand exista Google Maps etc. mai are rost semnul „fotografiatul interzis”!? Ne-am oprit la Cozia sa mancam niste mititei foarte buni, sa admiram Oltul de langa manastire sau sa ne punem cate-o dorinta la fantana din curtea manastirii.

La Rm. Valcea ne-am intalnit cu un coleg de facultate si am stat la un "pahar de vorba" sau ne-am plimbat prin mall la cumparaturi. Sau ne-am mai potolit setea cu un pahar de suc de grapefruit. Ba am admirat si liftul transparent din sticla in genul celor vazute pana acum cativa ani doar prin magazinele din lumea civilizata. Seara am trecut pe la Pitesti si am stat la un "pahar de vorba" cu Mirella si Cornel (eu am mancat si niste galusti cu prune delicioase… am luat si la pachet) si la ora 23.30 am ajuns acasa.

In incheiere, iti mai scriu o concluzie: dupa mine, Transalpina (chit ca a costat 4 milioane de euro/km) va ajuta foarte mult sa se dezvolte zona si are trei avantaje majore fata de Transfagarasan:
- manastirile din zona Olteniei: putina lume stie ca este cea mai mare densitate de manastiri mioritice (mai mare ca cea din nordul Moldovei)
- ciobanii bogati din zona Novaci: stanele lor vor fi un punct interesant de atractie (am spus mai sus de ce)
- este mult mai salbatica.

Un mic copy/paste de pe www.transalpina.biz: "Transalpina a fost construita de armatele romane in drumul lor spre Sarmisegetusa, pavata cu piatra de Regele Carol al II-lea dupa 1930 si reabilitata de nemti in al II-lea razboi mondial dupa care a fost uitata. Faptul ca a fost uitata si a devenit un drum greu de parcurs a ajutat Transalpina sa-si pastreze neatinsa salbaticia si farmecul aparte pe care putine locuri din tara il mai au. Este printre putinele drumuri din tara pe care se poata ajunge cu masina pana la... nori si chiar deasupra lor."