Praga (2010)

PRAGA – VAZUTA PE „REPEDE-INAINTE” (18-21 august)

Bucuresti, 26 octombrie 2010


In perioada 18-21 august 2010, cu ocazia unei delegatii, am petrecut cateva zile in Praga. Profitand de vremea insorita din timpul zborului de miercuri dupa-amiaza, am avut ocazia sa vad sudul si vestul Romaniei de la cateva mii de metri inaltime. Am beneficiat si de informatiile GPS care se derulau continuu pe mini display-urile pentru pasageri ale avionului Airbus (al companiei CSA Czech Airlines), cu detalii despre distante, timpi, viteza, altitudine, temperatura, starea vremii, precum si o harta 3D care indica orasele pe deasupra carora zburam. Dincolo de Budapesta si pana la Praga, intre avion si sol s-a interpus un strat gros si compact de nori albi si pufosi. M-am bucurat din nou de peisaj abia la aterizarea in capitala Cehiei, dupa ce am coborat sub stratul de nori. Intregul zbor (de circa doua ore) a fost foarte linistit, la fel si aterizarea. Aeroportul din Praga este mare si modern, aratand bine atat pe exterior cat si pe interior. De la aeroport spre oras am mers o portiune de drum pe autostrada. Impecabila. Mi-a placut banda de accelerare, suficient de lunga si complet separata de benzile propriu-zise de rulare. Ajunsi in oras, am trecut prin tunelul Strahovsky (lung de 1,2 km), construit in inima Pragai (am inteles ca se mai construieste unul, mai mare), am traversat Vltava (raul care trece prin mijlocul capitalei Cehiei) pe podul Jiraskuv, am urcat pe strada Jecna si curand am ajuns la Hotel Novotel, unde aveam rezervata o camera. Acesta se afla in apropierea statiei de metrou Pavlova, situata intre cele doua strazi paralele (Sokolska si Legerova) in care se bifurca (pe o portiune de cativa kilometri) bulevardul principal care strabate centrul orasului, de la nord la sud. Hotelul se afla in partea de nord a orasului nou si la sud de orasul vechi. Desi are patru stele (am platit 87 euro pe noapte pentru o camera single), nu pot spune ca mi-a placut foarte mult camera si nici hotelul in ansamblu (atat cam am vazut din el). Si nici privelistea pe care o aveam de la fereastra (niste imobile vechi si inalte, cu 4-5 niveluri, cu birouri sau apartamente - nu stiu exact). Totusi hotelul era la doar 15 minute de mers pe jos fata de centru. Micul dejun a fost bun si diversificat, insa nu s-a prea schimbat de la o zi la alta (cel putin atat cat am stat eu).

Miercuri seara am profitat de cele cateva ore pe care le aveam la dispozitie pana la lasarea intunericului si am iesit in recunoastere, sa ma obisnuiesc putin cu orasul. Am parasit hotelul si intr-un minut eram in intersectia dintre Jecna si Sokolska. Am luat-o la stanga (spre nord) pe aceasta din urma si am ajuns rapid la Muzeul National din Piata Wenceslas iar de aici am coborat spre nord-est pe bulevardul central al Pragai – cu nenumarate magazine, baruri, restaurante, banci, cazinouri, hoteluri. In capatul bulevardului, am strabatut cateva dintre ingustele stradutele si pasaje pietonale, pavate cu piatra cubica, si am ajuns in marea piata din centrul orasului vechi (Staromestske sau Stare Mesto). A fost momentul in care soarele a reusit sa strapunga norii si sa lumineze orasul pentru prima oara in acea zi. In centrul pietei vechi se afla primaria si Turnul cu Ceas (70 m inaltime). Ceasul astronomic (incluzand si semnele zodiacale) dateaza din jurul anului 1400. Din ora in ora, o multime de oameni se aduna in fata lui pentru a admira procesiunea celor 12 Apostoli – mici statuete care ies pe o usita a ceasului. Tot in piata se afla statuia lui Jan Hus dar si catedrala gotica Tyn, datand din secolul XIV. Se spune ca cele doua turnuri ale sale (de circa 80 m inaltime) au inspirat sigla Walt Disney. Din piata, m-am indreptat spre nord-est, mergand pe stradutele pline de oameni, si am ajuns la Rudolfinum, aflat pe malul Vltavei, la capatul podului Manesuv. Construita in jurul anului 1880, in stilul cehesc neo-renascentist, denumita in onoarea printului Rudolf de Habsburg, cladirea a gazduit Parlamentul cehoslovac intre razboaie, iar astazi este „resedinta” orchestrei filarmonice a Cehiei. De aici am continuat spre sud, pe malul raului, pana la urmatorul pod – cel mai celebru – Charles Bridge (Karluv most) sau „podul cu statui”. Inainte sa ma alatur multimii de turisti care forfotea pe pod, am intrat cateva secunde intr-o catedrala din imediata vecinatate, unde aveau loc, in fiecare seara din acea perioada, concerte de muzica religioasa cantata la orga. Constructia podului a inceput in 1357. Doua sute de ani mai tarziu au inceput sa fie adaugate statuile (initial niste cruci). Crucea dintre pilonii 6 si 7 marcheaza locul de unde, conform unei legende, corpul unui sfant a fost aruncat in Vltava. In secolul XX, replici moderne ale statuilor baroce au inlocuit vechile statui, cele originale fiind expuse la muzeu. Podul, de aproape 10 m latime, are in ambele capete cate un turn pe sub care trec zilnic mii de turisti, vanzatori ambulanti si cantareti (la o mare varietate de instumente). Este o atmosfera romantica, cu cupluri de indragostiti care se imbratiseaza si se saruta la tot pasul, cu multi porumbei care se odihnesc pe barnele de lemn construite in calea apelor, in fata celor 16 piloni care sustin podul, si cu nenumaratele vaporase care plimba turistii in susul si in josul Vltavei. Am traversat agale podul, privind cladirile de pe maluri la apusul soarelui. Era destul de racoare in Praga, dupa (cel putin) o zi noroasa, mai ales in comparatie cu caldura din Bucuresti de care ma despartisem cu doar cateva ore in urma. In acea seara nu am mers mai departe, dincolo de capatul podului, caci se intuneca rapid. Imi facusem deja o idee despre centrul orasului si despre ce trebuia sa mai vad in urmatoarele zile. M-am intors pe stradutele intesate de magazine de suverniruri frumos decorate (colorate si luminate) si restaurantele pline ochi, cu mese afara, pe trotuar.

Joi seara am inceput plimbarea de la hotel mergand pe strada Jugoslavska, aflata in continuarea strazii Jecna, spre est. Am ajuns in cateva minute intr-un parculet (Miru) dominat de catedrala Sf. Ludmila, din pacate inchisa la ora tarzie la care ieseam eu in oras (ca, de altfel, mai toate catderalele pe langa care am trecut). M-am intors pe strada Zitna (paralela cu Jecna), apoi am luat-o la dreapta, spre nord-est, pe Stepanska, am traversat bulevardul din Piata Wenceslas, am intrat pe Jindrisska si am ajuns la Turnul Jindrisska (sau Henry’s Bell Tower). Am citit pe Internet ca turnul a fost construit intre anii 1472-1475, are 68 m inaltime si 10 etaje. Ceasul turnului a fost adaugat in 1577. Turnul are trei clopote: cel mai vechi este Maria (construit in 1518) si cantareste 500 kg. Cel mai mare este Jindrich (construit in 1680) si cantareste 3350 kg. Al treilea clopot este Dominik (construit in 1850) si cantareste o tona. Turnul, in care se gasesc un restaurant si cateva expozitii, este dotat cu aer conditionat, lumina electrica, scari si un lift rapid. M-am intors repede pe Stepanska caci urma sa ma intalnesc la Hotelul Radisson cu niste colegi. Impreuna cu acestia am mers in piata veche, unde am admirat din nou Turnul cu Ceas, de unde am plecat sa cinam la vreunul din multele restaurante cu specific cehesc, din orasul vechi. Nu a fost asa usor sa-l gasim, caci la prima optiune de pe lista de restaurante nu era nicio masa libera, ba chiar am vazut un numar mare de persoane care stateau la bar in asteptarea unei mese. Se pare ca multa lume din Praga obisnuieste sa ia masa la restaurant, atat localnici insa mai ales turisti. Plus ca, in acea seara de sfarsit de august, vremea era superba, cu o temperatura potrivita. Dupa ce am hoinarit pe stradutele orasului vechi (intre timp se inserase, asa incat eu nu am fost in stare sa retin strazile pe care am mers – doar intuiam vag zona in care ne aflam), am gasit o masa libera la un restaurant tipic cehesc, atat in ceea ce priveste decorul cat si meniul. Aici am mancat o specialitate ceheasca (o combinatie de carne cu dulceata) si am baut bere (evident tot ceheasca, stiut fiind ca cehii, mari amatori de bere, au traditie si experienta in fabricarea ei).

Vineri, incepand cu ora 18 si pana dupa miezul noptii, m-am plimbat prin oras cu un coleg din Rusia. Ne-am oprit cateva minute la Hotelul Radisson sa se schimbe in ceva comod. Camera lui costa cu cativa euro in plus fata de camera mea de la Novotel, in schimb arata incomparabil mai bine. Iar Radisson este chiar in centru (pe Stepanska, la cateva zeci de metri de Wenceslas Square). Am traversat Charles Bridge („podul cu statui”), mai aglomerat decat il gasisem eu miercuri seara. Colegul meu mi-a aratat un restautant select, cu vedere spre rau, la capatul podului spre castel, pe partea dreapta. Mi-a explicat ca acolo isi facuse el nunta cu vreo cativa ani in urma, Praga fiind mai ieftina decat Moscova din acest punct de vedere. In stanga podului, de aceeasi parte a raului, se afla Insula Kampa. Dincolo de pod, am luat-o la dreapta, spre nord, am trecut pe langa Muzeul Franz Kafka, am coborat putin pana pe malul apei, apoi am continuat pe stradutele inguste. Intentia noastra era sa ajungem la un punct de belvedere spre zona de nord a orasului (cred), pe care il vazusem pe harta. Dincolo de statia de metrou Malostranska (situata la intrarea in „zona verde” din nord-vestul orasului – gradinile Castelului Praga spre vest si Parcul Letna spre nord-est), am cotit la stanga, spre vest, pe scarile ce urca pana la intrarea estica a Castelului. Inainte de poarta acestuia, de pe dealul pe care este ridicat, se deschide o panorama superba asupra orasului, spre sud-est. Din cate am citit, Castelul Praga reprezinta cel mai mare complex medieval din Europa, avand 570 m lungime si o suprafata de peste 7 hectare. A fost construit in secolul IX, transformandu-se dintr-o fortareata din lemn imprejmuita de ziduri din piatra intr-un edificiu impozant, atractia principala a orasului. Aici si-au avut resedinta imparatii Imperiului Roman, regii cehi, presedintii Cehoslovaciei si ai Republicii Cehe. Bijuteriile coroanei sunt pastrate tot aici. Din cadrul Castelului Praga fac parte: Palatul Lobkowicz, palatul si gradinile Wallenstein, Manastirea Sf. George (din secolul X), Turnul Daliborka. Tot aici se afla si vestita Golden Lane (Zlata Ulicka – „strada de aur” sau „straduta aurarilor”). Aceasta detine cateva casute istorice, viu colorate, in care alchimistii incercau sa obtina aur, construite chiar in interiorul arcurilor zidurilor castelului, unde in prezent sunt expuse armuri si textile medievale, precum si suveniruri. Intr-una din ele a locuit Franz Kafka. Din pacate, strada era inchisa, fiind in plin santier in perioada in care am trecut noi pe acolo. Schimbarea garzilor Castelului se face la fiecare ora fixa, in intervalul 5-23 (ceremonia de la pranz include si fanfara). Am intrat in imensa incinta a domeniilor Castelului si am ajuns in scurt timp la Catedrala Sf. Vitus, pe care am admirat-o doar pe dinafara, din pacate. Este cea mai mare si cea mai importanta catedrala din Republica Ceha, una dintre cele mai mari si cele mai reusite catedrale gotice din Europa. Constructia a fost inceputa in secolul XIV de catre Carol al IV-lea de Luxemburg si finalizata abia in secolul XX. Este locul unde sunt inmormantati sfinti, imparati, regi si printi ai Boemiei. Aici s-au organizat incoronarile regilor Boemiei pana spre mijlocul secolului XIX. Aripa de vest a catedralei, unde se afla intrarea principala, este cea mai noua, fiind construita la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Se remarca cele doua turnuri inalte precum si rozeta inspirata de catedralele pariziene. In aripa de sud, se afla turnul cu ceas, inalt de 109 m (cel mai mare ceas din Republica Ceha). Accesul in turn (287 trepte) se face doar daca este vreme frumoasa, din aprilie pana in octombrie. In dreapta turnului se afla vechea intrare, avand deasupra celor 3 arcade un mozaic auriu ce reprezinta Judecata de Apoi. Christos este inconjurat de ingeri si de sfintii patroni ai Republicii Cehe. Nu se percepe taxa de intrare. De la catedrala am facut cale intoarsa, oprindu-ne cateva minute bune pe „podul cu statui”. Am ajuns in capatul podului la finalul unei reprezentatii in aer liber a unei canterete de opera, pe terasa unui restaurant, pe malul raului. A fost aplaudata la scena deschisa atat de cei de pe terasa restaurantului cat si de zecile de turisti ingramaditi pe pod sa o vada, langa turnul de la intrarea pe Charles Bridge. Noi am reintrat pe stradutele orasului vechi, la lasarea intunericului, trecand la un moment dat prin cartierul evreiesc (bine individualizat in zona veche a capitalei Cehiei). „Josefov”, dupa numele imparatului Iosef al II-lea (ale carui reforme i-au ajutat pe evrei sa isi imbunatateasca conditiile de trai in Praga), cartierul contine ramasite din vechiul ghetou evreiesc. In timpul celui de-al doilea razboi mondial multi evrei au murit iar supravietuitorii au fost fortati de comunisti sa plece din tara, actuala comunitate de evrei din Praga fiind de numai 6000 de oameni. Se pot vizita aici muzeul, vechiul cimitir, primaria si cateva sinagogi. Dupa catedrala Sf. Vitus, urmatorul obiectiv pe lista mea, unde am si ajuns destul de repede, a fost Powder Tower (sau Powder Gate – „turnul cu pulbere”), cu origini din secolul XI, cand turnul initial era una dintre cele 13 intrari in orasul vechi al Pragai. Lucrarile la actuala structura au inceput in 1475, pe vremea regelui Vladislav II. Tot in Piata Republicii, la cativa pasi de turn, se afla „Municipal House” – o impresionanta constructie art nouveau, gazduind una dintre cele mai mari sali de concerte din Praga, un restaurant frantuzesc si unul traditional cehesc). A fost construita in 1911 si a devenit celebra in 1918, cand Cehoslovacia si-a proclamat independenta de aici. Dupa ce lista mea de obiective pentru acea seara a fost epuizata, ne-am intors spre Radisson si am mancat la un restaurant mic si linistit pe o straduta din imediata apropiere a hotelului. Am baut o bere ceheasca mai putin cunoscuta (cel putin mie) - Bernard. Dupa cina, am iesit din nou in Piata Wenceslas, am ocolit muzeul si am mers spre est, in catierul Vinohrady, la o plimbare prin zona rezidentiala din jurul parcului Riegrovy (daca am inteles corect denumirea). Parcul are in vest orasul vechi si gara centrala iar in est turnul televiziunii. In mijlocul parcului (care gazduieste un complex sportiv destul de mare, cu stadion si piscina daca nu gresesc) am gasit o terasa in aer liber, mare si plina de oameni veseli si galagiosi. In jurul miezului noptii, era probabil una dintre putinele deschise la acea ora. Parcul fiind destul de mare, sunt convins ca la cladirile din jur nu se aude nimic din harmalaia si muzica de la terasa. Dupa ce am dat o tura prin parc, ne-am plimbat pe stradutele linistite cu imobile vechi insa bine intretinute: aproape de centru, avand in jur de 4-5 etaje inalte, au apartamente spatioase si elegante – din cate am inteles de la colegul meu care studiase oferta, fiind interesat sa inchirieze ceva in zona. Mergand pe stradutele din jurul parcului spre sud-vest am iesit la catedrala Sf. Ludmila si de aici am ajuns rapid la hotel, dupa ce mi-am luat ramas bun si i-am multumim colegului meu care imi fusese ghid in acea seara prin Praga.

Sambata dimineata, intre orele 7 si 9, am facut o ultima plimbare prin oras, caci la 9:30 urma sa plec spre aeroport. Am coborat pe strada Jecna (spre vest) pana la podul Jiraskuv. La coltul strazii, pe malul Vltavei, se afla „Casa care danseaza” (sau „Fred & Ginger”, dupa numele marilor dansatori). A fost construita intre 1994-1996 (stilul non-conventional al casei fiind controversat in acei ani), printre cladirile neo-baroce, neo-gotice si art nouveau pentru care Praga a devenit renumita. Initial, in locul ei fusese o casa neo-renascentista de la sfasitul secolului XIX, distrusa in bombardamentul din 1945. „Casa care danseaza” este acum o cladire de birouri, avand pe acoperis un restaurant frantuzesc de unde se poate admira orasul. Dupa ce i-am facut cateva fotografii in graba, am cotit la dreapta si am mers spre nord, pe malul raului, trecand pe langa cele trei mari insule (Detsky, Zofin si Strelecky). In dreptul urmatorului pod, Most Legii, in dreapta mea am admirat cladirea Teatrului National (gazduind spectacole de opera, balet si teatru). Este o cladire impresionanta, neo-renascentista, cu acoperisul auriu, construita intre anii 1868-1881 cu banii donati de cetatenii cehi. Am continuat pe malul raului, tot spre nord, pana la „podul cu statui”, pe care l-am traversat din nou. Sambata dimineata sunt mult mai putin turisti pe pod. Profitand de acest lucru dar si de lumina soarelui de dimineata, cativa fotografi imortalizau statuile de pe pod, cladirile, panorame ale orasului sau chiar tinere domnisoare imbracate elegant care pozau. Dincolo de pod, am continuat drept, spre vest, pe strada Mostecka pana in piata bisericii Sf. Nicolae. A fost construita 1732-1735, in stil baroc, avand interiorul inspirat de biserica de la Domul Invalizilor din Paris. In 1781 decoratiunile din interiorul sau au fost vandute. Astazi biserica gadzuieste si cateva concerte de muzica clasica. In partea de nord a pietei, porneste catre stanga strada Nerudova, pe care se afla si ambasada României – daca ceea ce am vazut la cateva zeci de metri era intr-adevar drapelul nostru (din cate am citit pe net, se pare ca pe aici a ajuns si Mihai Viteazu). Ajuns aici, in partea de nord a pietei bisericii Sf. Nicolae, m-a intrigat panta destul de mare a scurtei si ingustei strazi Zamecka (spre nord). In capatul ei, am urcat in stanga (spre vest) scarile pietruite Zamecke Schody si am ajuns la Castelul Praga – de aceasta data la poarta sa vestica, in piata Hradcany. Pe la jumatatea lungului sir de trepte inguste, o domnisoara cocotata pe un gard de piatra poza intr-o tinuta destul de sumara unui fotograf profesionist. I-am privit in fuga caci nu aveam prea mult timp la dispozitie. Mai sus, am zabovit putin in capul scarilor pentru a vedea panorama orasului (spre est si spre sud). Vederea (si mai ales fotografierea privelistii) imi era oarecum ingreunata de lumina difuza a soarelui care se ridica rapid, in fata mea, deasupra orasului. Spre sud, la o aruncatura de bat, se afla asa numitul Lesser Town (Orasul Mic) si dealul dominat de Turnul Petrin, gazduind Parcul Petrin (exista si un funicular care urca pe deal, venind dinspre est, dinspre Vltava) si Planetariumul. Asa cum am mai spus, cred ca este una dintre cele mai vaste zone verzi din oras, alaturi de gradinile si parcurile Castelului Praga si de Parcul Letna, care se intind spre nord, respectiv nord-est fata de Parcul Petrin catre care priveam. Am „pierdut” minute bune admirand peisajul, cauza din care am ratat cu cateva secunde schimbarea garzii de la Castel, la ora 8. Fiind la jumatatea timpului pe care il aveam la dispozitie pentru „inviorarea de dimineata” prin Praga, m-am intors repede, am traversat „podul cu statui” si am mers inainte pe Karlova, strada care porneste de la pod si intra in orasul vechi. Magazinele de suveniruri si restaurantele erau inchise la acea ora, insa pe strazi erau deja turisti. Curand am facut dreapta pe Husova si am continuat spre sud pe o strada paralela cu cea de pe malul Vltavei pe care mersesem spre „podul cu statui”, cu o ora inainte. Pe o portiune destul de lunga, strada era in lucru, cateva echipe de muncitori turnand de zor asfalt (era sambata dimineata, ora 8:30). Oamenii pareau destul de hotarati si determinati in ceea ce faceau si nu am vazut pe niciunul dintre ei sa stea degeaba. Strada inchisa traficului auto era semnalizata ca atare, oamenii purtau echipament de protectie iar utilajele erau manuite cu simt de raspundere. In dreptul parcului Karlovo am regasit strada Jecna, pe care am urcat repede pana la hotel. Drumul de intoarcere, de la Castel pana la hotel, a fost cu 10 minute mai scurt decat la dus. Ce-i drept insa, au fost mai putine opriri pentru fotografii.

Ajuns in aeroport cu suficient timp inainte de plecarea avionului, am avut timp sa rememorez locurile vazute in orasul de care urma sa ma despart. Centrul vechi al Pragai (aflat in patrimoniul UNESCO, cu cladiri datand din secolul XI) este destul de compactat, astfel incat se poate strabate relativ repede. Orasul vechi nu este complicat deloc, te poti orienta usor mai ales daca ai o harta (care se poate lua gratis de la hoteluri). Atmosfera este cea specifica unui oras turistic, cu adevarat european (Praga aflandu-se relativ in centrul Europei). Lumea pestrita (de toate rasele) se plimba agale pe strazi, admira cladirile, se opreste la terase sa manace sau doar pentru a bea o bere traditionala ceheasca, la discutii cu familia, colegii sau prietenii. O atmosfera relaxata, cu oameni linistiti care zambesc frecvent, cum rar vezi in Romania. Foarte probabil sunt multe alte obiective turistice si locuri frumoase de vazut aici, in afara de cele pomenite de mine. Praga este un oras care se poate vizita indiferent de perioada anului. Venind din Romania, am simtit oarecum in capitala Cehiei niste reminiscente ale comunismului. Mai ales in felul in care aratau unele magazine, in modul in care erau decorate vitrinele. In Praga, plata cu cardul nu este prea des folosita (am incercat in cateva magazine si intr-o pizzerie), in schimb sunt case de schimb valutar la tot pasul. Te simti in siguranta pe strazi, chiar si pe cele laturalnice, chiar si dupa miezul noptii (am vazut fete singure pe strazile pe care am hoinarit noi vineri noaptea). Politia este destul de prezenta si activa pe strazi (din ce am observat eu). Preturile nu mi s-au parut foarte diferite de cele din Romania; este drept insa, nu am stat prea mult ca sa-mi pot face o parere avizata (100 de coroane cehesti echivaleaza cu circa 170.000 de lei vechi). Pentru mai multe informatii, unul dintre site-urile interesante este pragueexperience.com.

In avion am avut loc in partea din fata, imediat in spatele randurilor din clasa business. Cerul a fost perfect senin pe tot parcursul zborului, astfel incat am recunoscut cand am traversat Carpatii, pe undeva intre Retezat si Parang (chiar daca nu am mai avut la dispozitie display-ul cu informatii GPS). A batut vantul la aterizare si ne-a cam zgaltait insa totul s-a terminat cu bine.